Dorinţa lui Mazăre nu se „pupă” cu peştişorul de aur Listarea la Bursă a Portului Constanţa mai durează
Dorinţa lui Mazăre nu se „pupă” cu peştişorul de aur: Listarea la Bursă a Portului Constanţa mai durează
18 Feb, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1685
Marime text



Portul este una dintre ele. Ce înseamnă sprijin? Tu crezi că oamenii sunt proşti? Oamenii nu văd dacă le-ai promis ceva acum un an de zile şi dacă te-ai ţinut de cuvânt? Atunci zic mai dă-l în mă-sa p-ăla, nu s-a ţinut de cuvânt”. Pretenţia administraţiei publice locale constănţene de a deţine un pachet mai mare din acţiunile Portului Constanţa e insistent reiterată de Mazăre ori decât ori acesta are ocazia.
Cea mai recentă variantă prin care municipalitatea constănţeană ar putea avea un pachet mai mare din acţiunile Portului - variantă agreată atât de Mazăre, cât şi de Ponta - este legată de împărţirea obiectivului între Guvern, autoritatea locală şi investitori privaţi, prin listarea la Bursă. Atâta doar că, aşa cum susţin surse din Ministerul Transporturilor, această mult dorită listare la Bursă nu se va concretiza prea curând. Sau, dacă se va concretiza, ea nu va fi pe măsura aşteptărilor lui Radu Mazare. Astfel, în prezent se lucrează la procedura de listare la Bursă a unui pachet de doar 5% din acţiunile Portului. Puţin, dacă amintim că municipalitatea constănţeană îşi dorea, iniţial, pe lângă pachetul de 20% deja deţinut, încă 31% din acţiuni.
De ce nu va fi listat la Bursă un pachet mai mare de acţiuni în viitorul apropiat? „Pentru că această procedură durează. Este nevoie de evaluări şi inclusiv de schimbarea legii”, au declarat surse din ministerul condus de Ramona Mănescu. Este însă posibil ca pentru „arderea” unor etape să fie emisă o ordonanţă de urgenţă? „Da, e posibil, dar este mai puţin probabil, pentru că nu văd, în cazul Portului Constanţa, care e urgenţa”, precizează sursele mai sus menţionate.
Alegerile europarlamentare au loc în luna mai. Va fi interesant de urmărit în ce măsură se va implica PSD Constanţa în acest proces electoral dacă visul lui Mazăre privind Portul nu va deveni realitate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii