Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:49 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La sugestia senatorului Alexandru Mazăre Ministerul Educaţiei analizează pregătirea asistenţilor medicali!?

ro

08 Feb, 2016 00:00 2819 Marime text


O interpelare a senatorului PSD Alexandru Mazăre avându-l ca destinatar pe ministrul Educaţiei de la acea vreme ar putea schimba ceva în modalitatea de pregătire profesională a asistenţilor medicali.
 
În toamna anului trecut, senatorul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre adresa o interpelare ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice de la acea vreme, Sorin Mihai Cîmpeanu. Demersul avea ca subiect nivelul de pregătire profesională a asistenţilor medicali.

Citeşte şi Premierul interimar Cîmpeanu, luat la întrebări de senatorul Mazăre

Între timp, guvernanţii s-au schimbat, iar la conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a venit Adrian Curaj. Interpelarea, pe care nu mai speram să se uite careva având în vedere problemele grave atât din sistemul sanitar, cât şi din cel al educaţiei, a ajuns în atenţia şefului MENCS, iar răspunsul nu a întârziat să apară. Ministrul Curaj susţine că „pregătirea şcolară a asistenţilor medicali se face după un curriculum care respectă normele europene în domeniu“. De asemenea, demnitarul recomandă reprezentanţilor Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) ca eventualele nemulţumiri şi constatările din teren să fie sesizate în scris atât instituţiilor de învăţământ unde s-au şcolit asistenţii medicali nepregătiţi din punct de vedere profesional, cât şi Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii.
 
Însă, până ce un demers de acest gen va apărea din partea OAMGMAMR, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a specificat în răspunsul trimis senatorului Măzăre: „Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice are în vedere aspectele semnalate şi va demara un proces de analiză a nivelului de pregătire a asistenţilor medicali“.
 
Având în vedere că „anunţul“ ministrului Adrian Curaj a fost făcut cu ceva vreme în urmă şi presupunând că analiza este în plină desfăşurare, aşteptăm cu maxim interes concluziile şi măsurile care vor fi luate, astfel încât să beneficiem de servicii medicale de calitate asigurate de un personal pregătit corespunzător.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii