Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:46 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lipsă de inspiraţie sau necunoaşterea realităţii?! Sondaj de opinie pentru Programul politic PSD (document)

ro

12 Oct, 2015 00:00 3613 Marime text

 

Odată cu scrutinul intern organizat ieri la nivel naţional pentru desemnarea viitorului preşedinte al PSD, social-democraţii au demarat şi un sondaj de opinie. Sute de mii de chestionare au fost distribuite în întreaga ţară pentru a fi completate de membrii de partid, de simpatizanţi ai PSD, dar şi de simpli cetăţeni.
 
Scrutinul intern pentru desemnarea viitorului preşedinte al Partidului Social Democrat poate fi considerată o acţiune doi în unu. Toţi social-democraţii care s-au prezentat la urne pentru a-şi bifa opţiunea au primit odată cu buletinul de vot şi un chestionar. Acesta trebuia completat şi lăsat membrilor comisiei electorale a secţiei de votare şi cuprindea 11 întrebări la care aveau de la trei până la şapte opţiuni de răspuns. Surse din PSD susţin că, în baza acestui chestionar, la nivel naţional, se speră obţinerea părerilor a aproximativ cinci milioane de români.
 
Întrebările incluse vizează aspecte legate de activitatea Guvernului Ponta, prestaţia reprezentanţilor PSD din administraţia publică locală, dar şi o prioritizare a proiectelor ce ar trebui derulate. Cu alte cuvinte, cu cât numărul respondenţilor va fi mai mare, cu atât Programul politic al viitorului preşedinte PSD, Liviu Dragnea, va fi pe placul potenţialilor alegători ai candidaţilor ce vor fi lansaţi în cursele electorale din vara (alegerile locale) şi din toamna (alegerile parlamentare) anului viitor.
 
De altfel, toate secţiile de votare au fost „tapetate“ cu flyere pe care era scris cu litere de-o şchioapă „Construim România împreună!“. Pe verso, le zâmbea candidatul unic la şefia PSD, Liviu Dragnea. Sub poză „trona“ un mesaj care confirma faptul că rezultatele centralizate ale sondajului de opinie vor sta la baza unui „plan pentru următorii 25 de ani“. „De aceea vreau să ştiu care este părerea dumneavoastră despre priorităţile PSD: consolidarea creşterii economice bazate pe investiţii şi locuri de muncă; asigurarea progresului social; reducerea sărăciei; eliminarea decalajelor dintre sat şi oraş şi dintre regiunile ţării; crearea de şanse egale pentru toţi; dialog politic pentru asigurarea dezvoltării economice; promovarea solidarităţii sociale şi a respectului faţă de muncă (…) Răspunsurile pe care ni le veţi da vor contribui decisiv la finalizarea planului pentru România“, recunoaşte Liviu Dragnea în mesajul său.

Întrebări cu „tâlc“

Printre întrebările „strecurate“ special în chestionar le regăsim şi pe unele cu „dedicaţie“ clară. Una dintre ele - „Care este părerea dumneavoastră despre următoarele proiecte pe care şi le propune PSD?“ - are şase variante de răspuns: realizarea unui plan de dezvoltare a României pentru următorii 25 de ani; sprijinirea instituţiilor cu profil juridic pentru continuarea luptei împotriva corupţiei; realizarea unui program de dezvoltare pentru localităţile rurale; realizarea descentralizării şi regionalizării în administraţia publică locală; realizarea tuturor alegerilor (locale, parlamentare, pentru Parlamentul European şi prezidenţiale) într-un singur an, la interval de cinci ani, sau modificarea Constituţiei.

Desigur, şi alte întrebări din chestionar demonstrează, fără echivoc, faptul că, după centralizarea răspunsurilor, programul politic al PSD va fi creionat în funcţie de doleanţele respondenţilor. Alte puncte „cu tâlc“ din chestionar sunt: „Enunţaţi o măsură a Guvernului Ponta pe care o consideraţi ca fiind foarte bună“; „Enunţaţi o măsură a Guvernului Ponta care v-a nemulţumit profund“; „Care dintre următoarele variante credeţi că ar trebui să fie o prioritate pentru PSD, dacă ne gândim la viitorul României?“ (se oferă mai multe variante); „Cât de mulţumit sunteţi de următoarele, aşa cum există în localitatea dumneavoastră?“.

Unii poate ar spune că, în sfârşit, un partid politic este interesat, cu adevărat, de problemele şi priorităţile simplului cetăţean. Nimic de condamnat… însă rămâne de văzut dacă acel program va fi respectat şi pus în practică în situaţia în care social-democraţii rămân la guvernare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii