Mădălin Voicu cunoaşte doar trei preoţi vrednici Niciunul nu este de la Constanţa!
Mădălin Voicu cunoaşte doar trei preoţi vrednici: Niciunul nu este de la Constanţa!Deputatul de Constanţa, Mădălin Voicu, a atacat dur preoţimea, catalogând părinţii bisericii drept nişte „derbedei" care şi-au transformat meseria într-o bişniţă. În fruntea tuturor s-ar afla Patriarhul Daniel, a susţinut Mădălin Voicu într-un interviu acordat postului România TV.
Deputatul a precizat că ştie doar trei preoţi pentru care ar băga mâna în foc că sunt oameni care „cred în meseria lor şi care sunt în stare să-ţi limpezească sufletul".
Mădălin Voicu a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa că niciunul dintre cei trei preoţi pentru care ar băga mâna în foc nu provin de la Constanţa. „Cei trei nu sunt din Constanţa. Doi sunt din Bucureşti, iar unul este din Bărbăteşti, judeţul Vâlcea", a afirmat Mădălin Voicu.
Iată ce a declarat deputatul împotriva preoţimii din ţară, miercuri, la România TV: „Înainte, credinţa în Dumnezeu, clerul, fermentul ăsta ortodox, chiar dacă suntem popor laic, avea o seminţie, o chestie, o pioşenie. Era o chestie serioasă. Acum e bişniţărie. Şi de la cap se împute peştele. Trei preoţi cunosc pentru care aş băga mâna în foc că sunt oameni care cred în meseria lor şi care sunt în stare să-ţi limpezească sufletul. Restul sunt derbedei, cu Daniel în frunte. Vă avertizez că sunt un bun creştin practicant. În fiecare săptămână mă duc cu copiii la biserică. Problema este mult mai gravă şi probabil este viciul globalizării. Sunt foarte supărat pe faptul că Biserica, prin reprezentanţii ei, practică un gen de afacere. Nu mai poţi înmormânta pe cineva sau să-ţi botezi copiii fără negociere cu preoţii. Este vorba despre o meserie. Îi respect foarte mult pe pustnicii din vârful muntelui. Populaţia e încurajată să se târască pe coate pentru a sta la coadă la moaşte. Fiind un bun creştin, Dumnezeu este prea mare şi prea frumos pentru a tot fi pomenit. A devenit un fel de marfă. De aceea am un fel de revoltă. Ştiu multe despre preoţi care sunt stătători în primele rânduri ale bisericii încât dacă aş spune lumea ar afla multe lucruri. Nu vreau să judec, ci doar să constat. Oamenii au fost subjugaţi de cele mai multe ori de biserică şi obligaţi să trăiască în primitivism şi empirism".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp