Patru ani la conducerea PSD Victor Ponta - drumul de la „micul Titulescu” la „dottore”
Patru ani la conducerea PSD: Victor Ponta - drumul de la „micul Titulescu” la „dottore”
21 Feb, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1790
Marime text
Primul ministru Victor Ponta s-a întâlnit, ieri, cu liderii social democraţi din teritoriu pentru a marca împlinirea a patru ani de la momentul preluării conducerii PSD. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat pentru presa centrală că întâlnirea a avut loc la restaurantul unui hotel din Capitală, că ea a fost programată „cu mult timp în urmă” şi că nu ar fi vizat discuţii legate de situaţia din USL.
Ce s-a schimbat în cei patru ani pentru Victor Ponta, liderul PSD? Ei, bine, social democratul a fost, între timp, ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul (decembrie 2008 - octombrie 2009). În mai 2012, Ponta devine primul ministru al României, după ce, în prealabil, devenise co-preşedintele al USL.
La doar câteva luni de la numirea sa în fruntea Guvernului, premierul român devine subiectul unui scandal uriaş, cu ecouri internaţionale, pe tema lucrării sale de doctorat, coordonată de fostul premier Adrian Năstase. Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a anunţat, la momentul respectiv, că Ponta ar fi plagiat în teza de doctorat. Conform raportului Comisiei de Etică, „elemente de plagiat pot fi identificate în 115 din cele 297 de pagini” ale lucrării, ceea ce „încalcă principiile eticii, integrităţii şi bunei conduite în activitatea de cercetare”.
Aşa cum se menţionează în CV-ul său, Victor Ponta este absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti. În octombrie 1998 a urmat Cursul de pregătire în domeniul combaterii infracţiunilor financiar bancare FBI, în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Bucureşti. În februarie 1999, social democratul urmează Seminarul Internaţional cu tema „Companiile Offshore”, Banca Naţională a Greciei, Atena. Între decembrie 2000 şi februarie 2001, în CV-ul li Ponta figurează Procuratura Naţională Anti-Mafia - Roma, Italia, fără ca vreo funcţie anume să fie specificată. În martie 2001, social democratul face un Stadiu de pregătire în domeniul infracţiunilor financiar-bancare şi informatice, Departamentul Trezoreriei al SUA, Washington D. C. În luna decembrie a aceluiaşi an, Ponta urmează Cursuri la Şcoala de Drept Penal Internaţional organizate de ELSA şi Universitatea Bucureşti (Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept).
În vara lui 2002, Victor Ponta face un Stagiu de pregătire în domeniul luptei anti-fraudă OLAF (Oficiul European Anti-Fraudă) la Bruxelles. Între iulie-august 2004, social democratul e cursant al „Summer Programme in History, Politics and Society” Exter College, Universitatea Oxford.
Revenind la problema tezei de doctorat, amintim că numeroşi politicieni, academicieni şi membri ai societăţii civile i-au solicitat lui Victor Ponta să demisioneze. Spre deosebire de el, politicienii străini acuzaţi de plagiat au făcut-o: baronul Karl-Theodor, cel mai popular politician al Germaniei, ministru CDU al Apărării, vicepreşedintele Parlamentului European, şeful Partidului Liber Democrat, Silvana Koch-Mehrin, preşedintele Ungariei, Pal Schmitt.
Amintim, de asemenea, că în timpul guvernării Năstase, lui Victor Ponta i se mai spunea „micul Titulescu”. Din vara lui 2012, însă, de premierul român s-a „lipit”, în urma scandalului legat de lucrarea de doctorat, eticheta „dottore”.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii