Portul Constanţa, mărul discordiei dintre Mazăre şi Ponta De la „mai mult decât OK“, la „bă, tu o să ai soarta lui Geoană!“
Portul Constanţa, mărul discordiei dintre Mazăre şi Ponta: De la „mai mult decât OK“, la „bă, tu o
25 Aug, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3629
Marime text
Presa centrală a comentat, la finalul săptămânii trecute, pe tema unui schimb dur de replici între Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, şi premierul Victor Ponta, şeful său pe linie de partid. Incidentul ar fi avut loc la reuniunea PSD de la Tulcea, acolo unde edilul-şef al municipiului Constanţa ar fi bătut cu pumnul în masă pe tema Portului Constanţa.
Conform presei centrale, Mazăre l-ar fi avertizat pe liderul naţional al PSD, spunându-i că va avea „deznodământul“ politic pe care l-a avut şi Mircea Geoană. „Bă, tu o să ai soarta lui Geoană!“, ar fi replicat Radu Mazăre. Mai mult decât atât, primarul municipiului Constanţa i-ar fi pus în vedere lui Ponta, candidatul PSD la proximele alegeri prezidenţiale, că va suferi un eşec de proporţii în campania electorală de la Constanţa.
Noile declaraţii ale liderului PSD Constanţa contravin celor pe care, în ultimii doi ani, le-a tot făcut la adresa premierului Victor Ponta. „Până acum, în relaţia mea cu premierul, lucrurile au fost mai mult decât OK şi fair play. Asta însemnând discuţii asumate şi respectate bărbăteşte. Relaţia mea cu Ponta a fost caracterizată de această ţinere de cuvânt din partea amândurora. A spus despre Port, aştept să se şi întâmple“. În lumina noilor declaraţii, se pare că Mazăre mai are de aşteptat mult şi bine transferul unui nou pachet din acţiunile Portului Constanţa, cu titlu gratuit, de la Ministerul Transporturilor, la administraţia locală constănţeană.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii