Posibil preşedinte la Constanţa? Deputatul Tararache, în discuţii cu partidul lui Tăriceanu
Posibil preşedinte la Constanţa?: Deputatul Tararache, în discuţii cu partidul lui Tăriceanu
08 Jul, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2935
Marime text



Şi printre parlamentarii constănţeni sunt unii care se lasă „curtaţi“ de partidul lui Tăriceanu. Este vorba despre deputatul Mihai Tararache, care, potrivit unor surse, ar urma să conducă organizaţia tomitană a noii formaţiuni, al cărei nume anunţat este Partidul Liberal Reformator.
Deputatul Mihai Tararache a declarat, pe marginea acestui subiect, că, pentru moment, nu este în măsură să confirme informaţia: „Nu pot nici să confirm, dar nici să infirm“, susţine parlamentarul. „Recunosc însă că am avut discuţii cu partidul lui Tăriceranu“, completează Tararache, fără însă a menţiona cu cine a discutat mai exact.
Amintim că Mihai Tararache este primul dintre cei 20 de parlamentari constănţeni rămaşi fără apartenenţă politică. El anunţa, pe 22 aprilie 2013, în plenul Camerei Deputaţilor, că se retrage din grupul parlamentar al PP-DD şi că va activa ca independent. „Vă anunţ astăzi, de la tribuna Parlamentului, decizia mea ca, începând de astăzi, să închei colaborarea parlamentară cu grupul PP-DD, cea politică n-a existat niciodată. Le urez succes colegilor mei! Sunt mulţi oameni valoroşi şi sunt convins că vor reuşi. Voi activa ca deputat independent în slujba constănţenilor, al căror umil ales sunt“, declara Tararache în primăvara anului trecut.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii