Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:05 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PP-DD organizează pelerinaje la mănăstiri Gheorghe Slabu - „Tuturor, un Paşte fericit şi bucurii!”

ro

29 Apr, 2013 00:00 2420 Marime text
După sărbătorile pascale, la iniţiativa conducerii Organizaţiei Judeţene a PP-DD Constanţa şi în special a preşedintelui Gheorghe Slabu, mai mulţi membri ai partidului vor pleca în pelerinaj la mănăstirile din Moldova şi cele din Dobrogea. „Ne-am gândit să mergem după Paşte, deoarece în Săptămâna mare toţi sunt ocupaţi. Vom pune la dispoziţie câte trei autocare pentru ambele pelerinaje. Soţia mea, Mirela, îi va însoţi pe care care vor merge spre mănăstirile din Moldova, iar eu – pe cei care vor pleca la mănăstirile din Dobrogea”, ne-a declarat Gheorghe Slabu. Pelerinii vor primi pachete cu apă şi mâncare pentru drumul lung. „Le doresc tuturor un Paşte fericit. Numai bucurii şi credinţă, deoarece singura alinare este Dumnezeu”, le-a transmis tuturor preşedintele PP-DD Constanţa, Gheorghe Slabu. Mai mult, pentru ca sărbătorile pascale să fie mai mai luminoase şi mai îmbelşugate, preşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a Partidului Poporului Dan Diaconescu, Gheorghe Slabu, împreună cu deputatul PP-DD Răzvan Andrei Condurăţeanu, conducătorii organizaţiei PP-DD Cernavodă, preşedinte, ing. Dănuţ Pîţu şi vicepreşedinte, Costache Manole au vizitat, săptămâna trecută, Căminul de bătrâni de la Cernavodă, unde au împărţit pachete cu cozonaci, dulciuri, fructe. „În pragul sfintelor sărbători de Paşti, am considerat că e un gest frumos să aducem un strop de fericire bătrânilor din căminul de la Cernavodă. Astfel de acţiuni se vor repeta şi în comunele Deleni, Mircea Vodă, Mihai Viteazu, Mihai Kogălniceanu, Lumina”, a mai spus Gheorghe Slabu. În pachete, membrii PP-DD vor pune dulciuri, cozonac, o bucată de miel, dar şi o sticlă de vin. Şi pentru a fi alături de membrii PP-DD şi de problemele alegătorilor, în scurt timp va fi inaugurat un cabinet parlamentar şi la Cernavodă, unde cetăţenii se vor putea întâlni cu senatorul Marian Vasiliev. „Le-am dat asigurări oamenilor că vom căuta soluţii pentru problemele lor, vom întocmi proiecte de dezvoltare a zonei pe care, prin intermediul aleşilor noştri, le vom transmite în Parlament”, a explicat Gheorghe Slabu, care a precizat că şi după sărbători se va întâlni cu locuitorii din judeţ pentru a le asculta păsul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii