Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:38 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele PP-DD Constanţa Gheorghe Slabu despre deputatul Mihai Tararache „S-a lăsat dus de val. El este mai influenţabil” (galerie foto)

ro

27 Apr, 2013 00:00 2199 Marime text
Gheorghe Slabu, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PP-DD Constanţa a comentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, decizia parlamentarului Mihai Tararache, care a decis să renunţe la partid. „Decizia lui Tararache însă nu este definitivă. El m-a sunat săptămâna trecută şi mi-a comunicat decizia sa. Mi-a zis că s-a simţit bine în partid, dar ar fi vrut să aibă o comunicare mai bună cu conducerea PP-DD de la Bucureşti. Eu cred că a fost luat de valul de parlamentar, mai ales că este tare influenţabil. Acum să nu se supere conducerea partidului şi să-l excludă, deşi nu cred”, a declarat Gheorghe Slabu. Acesta a mai spus că şi conducerea centrală a partidului a decis ca în fiecare organizaţie judeţeană să fie înfiinţată funcţia de prim-vicepreşedinte. „În următoarele două săptămâni, vom face propuneri şi vom analiza candidaturile. Viitorul prim-vicepreşedinte trebuie să fie un om de încredere şi cu vechime în partid”, a mai spus Gheorghe Slabu. Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Organizaţiei Municipale a PP-DD, Dede Perodin a menţionat faptul că toate cele 5 colegii din municipiul Constanţa au fost împărţite în 14 zone. „Pe fiecare din cele 14 zone va fi înfiinţat un birou”, a anunţat Dede Perodin.

PP-DD îl invită pe eroul din Segarcea la mare

Adolescentul de 14 ani din Segarcea care a salvat un copil de trei ani căzut într-o fântână a fost premiat de autorităţi, dar şi de diverse firme, primind o bursă de 500 de lei pentru trei luni, excursii la mare şi la munte, dar şi o bicicletă, o tabletă şi haine. Acum, în semn de recunoştinţă că a salvat un copilaş din fântână, conducerea PP-DD Constanţa a decis să-l invite pe litoral pentru şapte zile. „Am venit cu această iniţiativă şi am fost susţinut, mai ales că băiatul nu a văzut nici odată marea”, a spus, la rândul său, Ion Radu, secretarul general al PP-DD Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii