Ce au spus procurorii Anticorupţie atunci când au cerut arestarea constănţeanului Dimu Polifroni (referat propunere arestare)
Ce au spus procurorii Anticorupţie atunci când au cerut arestarea constănţeanului Dimu Polifroni (referat propunere
30 Mar, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2613
Marime text
ZIUA de Constanţa prezintă referatul prin intermediul căruia procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a lui Dimu Polifroni, din Constanţa. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.
Potrivit DNA, „în perioada iulie - octombrie 2012, inculpatul Polifroni Dimu a pretins de la patru persoane (martori denunțători) suma de 100.000 de euro“. „În schimbul acestei sume de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Curții de Apel București și Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestiți cu soluționarea dosarelor penale în care unul dintre denunțători era cercetat în stare de arest preventiv și a promis că-i va determina pe magistrați să dispună cercetarea persoanei respective în stare de libertate“, se mai arată în documentele procurorilor.
Cercetările în acest dosar au început la data de 20 ianuarie 2016, când „numiţii au formulat un denunţ potrivit căruia, «în perioada iulie 2012 - octombrie 2012, inculpatul Polifroni Dimu le-a pretins suma de 100.000 de euro, lăsând să se creadă că poate interveni la magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarelor penale în care (…) era arestat, pentru a obţine punerea în libertate din starea de arest preventiv“, potrivit DNA.
Referatul integral privind propunerea de arestare poate fi citit accesând secţiunea „Documente“.
În luna februarie 2013, Dimu Polifroni a fost trimis în judecată de procurorii DNA alături de mai multe persoane, printre care se află George Guliu, din Constanţa, şi Gabriel Leonte, fost director în cadrul Parlamentului României - Camera Deputaţilor.
La rândul său, George Guliu a fost trimis în judecată, tot de DNA, în Dosarul Motorina, cauză în care sunt judecaţi: Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Viorel Comăniţă, fost şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Florin Dan Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, Radu Nemeş, Diana Nemeş, Dumitru Chirvăsitu şi Lucian Florin Ionescu. În acest dosar, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma de aproximativ 56 de milioane de euro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii