Arhiepiscopul Tomisului, la Corpul 9 Armată Mărășești

21 Feb, 2014 09:36
ZIUA de Constanta
1316
Marime text
Sâmbătă, 22 februarie, la ora 10.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia ceremonialul religios de pomenire a eroilor din Corpul 9 Armată Mărășești.
Slujba va fi oficiată în biserica „Sfinții Constantin și Elena” (Brigada 9 Mecanizată Mărășești, Constanța, str. Prelungirea liliacului ), cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la înființarea Diviziei 9 Mărășești.
Duminică, 23 februarie, începând cu ora 8.00, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire a picturii bisericii „Sf. Mucenic Haralambie” din localitatea Viile, urmată de oficierea Sfintei Liturghii.
Satul Viile face parte din comuna Ion Corvin, fiind situat la câțiva kilometri de Dunăre. Biserica satului, cu hramul „Sfântul Mucenic Haralambie”, a fost ridicată în anul 1856, aproximativ pe locul unui alt locaș de cult, de pământ, de tipul bisericilor-bordei. Viața religioasă a locuitorilor români (în sat neexistând alte minorități etnice) era coordonată de preotul Tănase/Athanase care a slujit aici aproape trei decenii, cel puțin din 1818 până în anul 1846.
Construită integral pe vremea stăpânirii otomane, cu acordul guvernatorului de Silistra Aliș Pașa, biserica este în stil dobrogean, cu o arhitectură sobră și cu trăsături simple.
Între anii 1860 – 1877 a fost deservită de către preoții Ioan Radu și Voicu Mihăileanu, iar în anul 1898 a fost supusă unei prime reparații, construindu-se a doua turlă, în față, și înnoindu-se acoperișul făcut din olană, toate sub coordonarea preotului Petre Polifronescu. Alte modificări făcute: mărirea ferestrelor, construirea stâlpilor de cărămidă de la fațadă.
În timpul primului Război Mondial (1916-1918) biserica a fost devastată de inamici, fiind distrus inclusiv acoperișul, refăcut în anul 1929. În anul 1943 preotul paroh de atunci, Nicolae Ciorbaru, a făcut cea de-a treia reparație.
Ultimele lucrări de reabilitare au început în anul 2006 și s-au finalizat la sfârșitul lui 2013 (pictura a fost terminată în 2012).
Printre alte icoane în biserică se afla și cea a Sfântului Mucenic Haralambie, datând de la mijlocul secolului al XIX-lea. Sfântul era destul de popular în Dobrogea măcinată de epidemii de ciumă și holeră, pentru că era ocrotitor împotriva acestor boli. Chiar populația satului Viile s-a confruntat cu epidemia de ciumă din perioada 1812-1813, locuitorii fiind decimați de boală.
În afară de icoana Sfântului Haralambie, biserica are un epitaf mare, adus de la Ierusalim, donat de un preot stabilit în Țara Sfântă, dar originar din Viile.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii