Astăzi, creştinii ţin post negru Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, ultima sărbătoare mare din anul bisericesc

Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, este prăznuită, în fiecare an, în data de 29 august. Este ultima sărbătoare mare din anul bisericesc, care se termină la 1 septembrie.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus şi a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu a dat crezare celor vestite de arhanghel, Zaharia a rămas mut până la alegerea numelui fiului sau. Există o lungă perioadă din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informaţii. Cunoaştem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă să predice. Rolul lui Ioan a fost acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos şi de a-L descoperi lumii pe Mesia ca Fiul lui Dumnezeu.
Auzind Irod acestea, a poruncit ca Sfântului Ioan Botezătorul să îi fie tăiat capul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui sau. Plină de ură, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceara de la acesta capul Botezătorului, ca răsplată.

De trei ori pierdut şi de trei ori aflat

Capul Sfântului Ioan a avut o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut şi de trei ori aflat. Prima şi a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai. Potrivit tradiţiei, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei şi l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. După un timp, un proprietar bogat a devenit monah, luându-şi numele de Inochentie. Locul pe care l-a ales spre a sălăşlui era chiar acela în care se afla îngropat capul lui Ioan Botezătorului. Dorind să-şi zidească o chilie şi o bisericuţă, el a săpat şi a descoperit un vas în care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiască, a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. Când s-a apropiat însă de trecerea la cele veşnice, spre a nu fi găsit şi pângărit, el l-a luat si l-a ascuns din nou în pământ, în acelaşi loc. Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Atunci, sfântul s-a arătat unor călugări şi le-a poruncit să dezgroape cinstitul său cap. Aceasta este socotită cea dintâi aflare a sfântului cap. În vreme ce călugării călătoreau cu capul sfântului într-un sac, au întâlnit un olar şi i-au dat să ducă sacul. Din cauza lenevirii lor, sfântul Ioan i-a cerut olarului să fugă de cei doi călugări. Ajuns acasă, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorită prezenţei capului prorocului. Când şi-a simţit sfârşitul, olarul a pus capul sfântului într-o raclă şi i l-a dăruit surorii sale. Racla va ajunge în grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia într-o peşteră, unde multe minuni se vor petrece. Din nefericire, Eustatiu credea că datorită puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii neştiind ce ascunde în peştera sa. După un timp, ştiind că va fi trimis in exil, Eustatiu îngroapă capul Sfântului Ioan Botezătorul. Peştera va fi locuită de nişte monahi credincioşi, care vor ridica în apropierea ei o mănăstire. În anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul acelei mănăstiri, a văzut un foc mare la peştera de lângă oraşul Emesa, în timpul cântării psalmilor. Aşa a aflat în chip minunat capul sfântului. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului. În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a cinstitului cap.

Tradiţii şi obiceiuri

Astăzi, cei ce vor să se spele de păcate ar trebui să ţină post negru. Cei care nu pot ţine însă acest post trebuie, potrivit credinţelor populare, să mănânce struguri şi să evite varza şi alimentele de culoare roşie. Există şi alte tradiţii pentru această sărbătoare importantă din calendarul ortodox. Astfel, în ziua prăznuirii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, este bine să nu se mănânce fructe rotunde, deoarece acestea amintesc de forma capului. De asemenea, nu trebuie consumate mere, pere, prune, căpăţâni de usturoi, pepeni sau nuci, ultimele dintre ele pentru că miezul lor seamănă cu o cruce. Mai mult, nu trebuie consumate fructe şi legume roşii şi, de asemenea, astăzi nu se bea vin roşu. Potrivit altor obiceiuri, astăzi nu se foloseşte cuţitul, ci totul se rupe cu mâna. În popor se vorbeşte şi de un post care ţine „de la cruce până la cruce“, respectiv un post de două săptămâni, neconsemnat în calendarul creştin, care avea rolul de a-i curăţi pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave. Creştinii care posteau mâncau, în ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, numai o turtă de grâu sau de mălai. În ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, se sfinţesc la biserică mere, pere, struguri şi castraveţi, care se împart oamenilor sărăci.

Nu mătura şi nu folosi cuţitul

Iată şi alte interdicţii care, dacă sunt respectate, ajută la eliberarea de păcate: nu se folosesc farfurii sau alte blide (pentru că, după ce a fost tăiat, capul sfântului a fost pus pe o tipsie), nu se taie bucatele cu cuţitul (aminteşte de metoda prin care a fost ucis Sfântul Ioan Botezătorul), tot ce se mănâncă se rupe cu mâna, nu se foloseşte mătura, ca să nu fie tulburată liniştea morţilor. Azi, Biserica recomandă post (negru) doar pe 29 august (tradiţia populară „îndulceşte“ acest post, permiţând să se mănânce struguri). Cei care au tăria să-l ţină îşi uşurează inimile sau ajută sufletele unor rude să se mântuiască de cele mai grele păcate: avort, crimă, furt, blesteme aruncate.