Sfinții
Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea sunt sărbătoriți de
Biserică pe data de 28 februarie în anii nebisecți și pe 29 februarie în
anii bisecți. Sfântul Cuvios Ioan Casian s-a născut în jurul anului
360, fiind considerat întemeietorul monahismului în Apus. Prietenul lui,
Sfântul Cuvios Gherman, s-a născut în jurul anului 368. Cei mai mulţi
istorici bisericeşti consideră că cei doi sunt originari din Sciţia
Minor, Dobrogea de astăzi. S-au dedicat vieţii monahale încă din
tinereţe, mergând la o mănăstire din Betleem. În preajma anului 385, cei
doi au mers în Egipt pentru a cunoaşte vieţuirea părinţilor din pustiu.
În anul 400 s-au dus la Constantinopol, unde era patriarh Sfântul Ioan
Gură de Aur, care l-a hirotonit diacon pe Sfântul Ioan, iar pe Sfântul
Gherman l-a hirotonit preot. În
jurul anului 405 au mers la Roma, încercând să-l apere pe Sfântul Ioan
Gură de Aur, care fusese exilat cu un an înainte. Sfântul Gherman a
trecut la cele veşnice la Roma.
În anul 415, Sfântul Ioan Casian s-a stabilit la Marsilia şi a fost
hirotonit preot. A întemeiat două mănăstiri - una de călugări, cu hramul
„Sfântul Victor", şi alta de călugăriţe - şi a lăsat două scrieri
importante: „Convorbiri cu părinţii pustiei" şi „Aşezămintele vieţii de
obşte a călugărilor". Sfântul Ioan Casian a murit la Marsilia, în anul
435. Sâmbătă, 2 martie, începând cu ora 8.45, Înaltpreasfinţitul
Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie
Arhierească la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian din comuna Târguşor.