Bordelul de pe strada Justiţiei Lista prostituatelor constănţene (document)

Documentele deţinute de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale ne dezvăluie numeroase informaţii legate de „femeele prostituante" ale oraşului-port la Marea Neagră. Ba chiar, „femeele publice" au fost menţionate în primul regulament al „comunei urbane Kiustenge". În prefaţa cărţii „Constanţa - Mărturii documentare, Regulamente ale administraţiei locale vol. I (1879 -1949)", ediţie coordonată de Constantin Cheramidoglu şi Virgil Coman aflăm mai multe despre acest prim regulament, dar şi despre menţiunile făcute referitor la prostituate: „În şedinţa sa din 13 martie 1879, Consiliul comunal condus de Anton Alexandridi, primarul oraşului, a luat în discuţie Regulamentul interior al comunei urbane Constanţa şi a decis ca acesta să fie tradus «mai întâi, în limbile elenă şi turcă, plătindu-se o sumă oarecare traducătorilor, astfel ca să poată fi înţeles şi discutat în Consiliu; precum asemenea se va publica şi în limbile enumerate mai sus».

O lună mai târziu, acelaşi Consiliu decidea următoarele: «Având în vedere că acest regulament urmează a fi bine studiat: Să se împartă membrilor Consiliului spre studiere şi la o a doua şedinţă să înceapă dezbaterea». Astfel că regulamentul a fost votat şi aprobat de Consiliu în şedinţa de la 17 aprilie 1879. Înaintat spre aprobare Prefecturii Constanţa, proiectul de regulament se întoarce cu unele modificări, la patru articole, fiind confirmat de prefectul Remus Opreanu prin adresa de la 8 mai 1879. La 5 iunie 1879, primul regulament de administrare a urbei Constanţa era trimis spre tipărire, în limbile română şi greacă, la tipografia «Aurora Dobrogei», din Tulcea, condusă la acea vreme de B. Silberman, oraşul Constanţa neavând atunci o tipografie. Pentru ca cetăţenii oraşului să ia cunoştinţă de prevederile acestui regulament, afişele tipărite în 80 de exemplare aveau să fie preluate de Poliţia locală şi distribuite autorităţilor locale juridice şi administrative .

Structurat pe 15 capitole şi cuprinzând 80 de articole, «Regulamentul pentru administraţiunea interioară a Comunei urbane Kiustenge» urmărea să reglementeze diversele laturi ale activităţii edilitare din Constanţa acelor timpuri. Astfel, el fixa normele privind curăţenia oraşului, străzile şi folosirea lor, îngrijirea animalelor, prevenirea şi stingerea incendiilor, dar şi vânzarea produselor de primă necesitate («îndestularea obştească»); tot acum erau reglementate înfrumuseţarea oraşului şi siguranţa publică, funcţionarea stabilimentelor publice şi a serviciului sanitar. Alte capitole fixau normele de desfăşurare a spectacolelor pentru a se asigura moralitatea lor, măsurile de prevenire a falsificării băuturilor, precum şi activitatea femeilor prostituate".

Ce spunea regulamentul „Pentru femeile prostituante" (capitolul XI):

1. Orice femeie va dori să deschidă o casă de prostituţiune se va adresa cu cerere către comisarul de culoare şi medicul oraşului cu arătare lămurită a casei unde voieşte a instala; bărbaţii nu sunt liberi să deschidă case de prostituţie, comisarul şi medicul vor rezolva petiţia cel mult în timp de opt zile de la data primirii.

2. Casele de prostituţie nu se vor deschide în vecinătatea bisericilor şi a şcolilor, în vecinătatea imediată a grădinilor publice, în hoteluri (pentru călători), birturi şi cârciumi.

3. Femeia care dirije un stabiliment de prostituţie e datoare să arate comisarului poliţiei şi medicului oraşului schimbarea domiciliului a femeilor aflate sub protecţiunea sa, în curs de 24 ore după acea schimbare.

4. Femeile care dirije case publice de prostituţie sunt responsabile pentru menţinerea bunei ordine a Regulamentului în stabilimentul lor.

5. Primarul va ordona închiderea stabilimentelor de prostituţie pentru timp mărginit sau pentru totdeauna dacă acele stabilimente vor călca în mai multe rânduri Regulamentul de faţă.

6. Femeile care dirije stabilimente de prostituţie şi care nu sunt măritate sau care fiind măritate nu trăiesc cu soţul lor, de vor fi mai mici decât vârsta de 45 de ani, vor fi supuse la vizitaţia medicului.

7. Servitoarele din casele publice de prostituţie de vor fi mai mari în vârstā de 40 ani, vor fi supuse regulametului acesta întocmai ca femeile publice.

8. Femeile publice de care se face menţiunea în articolele precedente vor fi supuse la o vizitaţie regulată pe fiecare săptămână la localul spitalului, unde îşi are domiciliul medicul oraşului.

Femeile care vor primi biletul de bolnavă se vor prezenta la spital în termen de 48 de ore a intra în cură.

9. Toate femeile publice fără deosebire se vor prezenta medicului în timp de 24 de ore după ieşirea din spital, arătând biletul de ieşire din spital.

10. Este poprit femeelor prostituante de a şedea la ferestrele deschise. Perdelele ferestrelor din casele unde locuiesc femeile publice vor fi lăsate în jos totdeauna.

11. Este poprit femeelor prostituante de a se preumbla pe strade îmbrăcate într-un mod indecent sau a face zgomot prin casele lor cu bărbaţii ce frecventează asemenea localuri.

În capitolul XII erau menţionate „Penalităţile Femeilor Publice"

12. Orice nerespectare a acestui regulament din partea femeelor prostituante sau a femeilor care dereg stabilimente de prostituante se va pedepsi cu amendă de la 7 până la 10 franci sau cu închisoare de la 24 de ore la 5 zile conform articolului 77 din legea comunală şi art. 393 din Codul Penal.

13. Femeile publice fără locuinţă fixă se vor trimite ca vagaboande la urma lor, precum asemenea şi celelalte care vor călca acestui Regulament în mai multe rânduri.

Dosarele Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale cuprins şi tabloul caselor de prostituţie, adresa stabilimentelor, numele „mediatorelor" şi ale prostituatelor. Aşa se face că observăm pe unde erau situate bordelurile în 1895, anul întocmirii tabelului: strada justiţiei 1, strada Militară 1, 5 şi 6 sau strada Luminei. De altfel, cele care doreau să devină „mediatore", fie ele şi foste prostituate, femei care închiriau case pentru a-şi deschide o afacere de... succes, făceau o cerere în acest sens către primar. Cei mai ocupaţi cu casele de toleranţă erau, bineînţeles, poliţiştii, mai ales că plângerile nu lipseau. Unii dintre locuitorii Constanţei se plângeau către autorităţile locale din cauza femeilor care practicau cea mai veche meserie din lume. De asemenea, o mare problemă o constituiau bolile venerice, iar corespondenţa oficială referitoare la problemele de sănătate cauzate de prostituate abundă. Într-un studiu de caz publicat de Virgil Coman, directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, se arată că numai femeile puteau deschide o casă de toleranţă, iar „lucrătoarele" aveau obligaţia de a efectua săptămânal controlul medical, de a se prezenta în termen de 48 de ore la spital, pentru a se trata, în cazul în care au fost depistate cu vreo boală.