Campanie de promovare a femeilor de afaceri din Regiunea Sud-Est Poveştile super-eroinelor, mame de copii cu dizabilităţi (galerie foto)

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a anunţat, ieri, în cadrul unui eveniment găzduit de Hotelul Bulevard din Constanţa, demararea unei campanii de promovare a poveştilor de succes ale femeilor de afaceri din Regiunea Sud-Est. Acţiunea are loc în cadrul proiectului PRO FAM - Reintegrarea pe piaţa muncii a mamelor copiilor cu dizabilităţi din regiunile Bucureşti Ilfov, Centru şi Sud-Est, prin dezvoltarea sistemului de competenţe şi aptitudini antreprenoriale şi prin obţinerea de noi calificări solicitate pe piaţa muncii, având ca partener naţional Asociaţia „Prietenii Monicăi“.

Puterea sufletului neadaptat

Iulia Păun este o super-mamă din Constanţa, care nu s-a dat bătută, deşi fetiţa ei, Raluca, a fost diagnosticată, la patru ani, cu sindrom Ito. Raluca e născută în ultima zi a anului 1989. De atunci, mama sa a fost puternică pentru ea. „E de datoria unei mame să stea lângă copiii ei şi să îi înveţe, să îi ridice şi să îi însoţească cât se poate de frumos posibil. Iniţial, am văzut că dezvoltarea copilului nu este cea pe care o cunoşteam, pentru că aveam deja un copil mai mare. Aşa că am tot întrebat ce se întâmplă la medici, la spitale. Toată lumea mi-a spus să stau liniştită, că nu se întâmplă absolut nimic, că e posibil să fie vorba despre o dezvoltare mai lentă“ spune Iulia. A acceptat acest lucru, iar când Raluca a împlinit doi ani şi a văzut că rostea doar trei cuvinte, a întrebat iarăşi doctorii ce se întâmplă cu fetiţa ei. „Mi s-a dat un răspuns aiuritor: «Şi Einstein a vorbit la şapte ani.» A trebuit să fac ceva singură. Să merg să întreb în stânga şi în dreapta mămici, educatoare. O dusesem deja la grădiniţă. Într-un final, am găsit un logoped care m-a trimis să fac o audiogramă şi un control psihiatric. Şi aşa am descoperit că este vorba despre retard psihic. Au început tratamentele, injecţiile. Totodată, am primit şi un alt răspuns nemaipomenit din partea doctoriţei. Astfel, după o serie de trei tratamente diferite, am întrebat-o ce urmează, iar ea mi-a răspuns: «Păi, cu ce i-a mers mai bine?» Un răspuns care te blochează pe moment. Efectiv, nu ştii cum să reacţionezi.“
 
Incertitudinile au persistat până în momentul în care Raluca a împlinit patru ani. Iulia mărturiseşte: „Mi-am luat copilul şi am plecat la Bucureşti. La spital, s-a format o echipă multidisciplinară, compusă din profesori, studenţi şi medici. Aşa i s-a pus diagnosticul de sindrom Ito. O boală rară, despre care nu ştiam absolut nimic şi pentru care nu există tratament. Am început să citesc pe Internet, m-am documentat“. Medicii au recomandat ca fetiţa să urmeze programul unei grădiniţe speciale, dar Iulia s-a încăpăţânat ca fiica ei să fie inclusă într-o grădiniţă cu regim normal. „Acolo s-a adaptat, a învăţat să vorbească, nu foarte corect, dar a urmat din ce în ce mai frecvent programe de logopedie“. Raluca a absolvit şcoala generală normală. „E adevărat, a mers mai greu cu cititul, dar am avut parte de oameni foarte înţelegători, de profesori nemaipomeniţi. După aceea, a urmat o şcoală profesională“, a adăugat Iulia Păun.
 
Chiar dacă avea un copil cu sindrom Ito, Iulia nu a renunţat la carieră. „M-a ajutat firea de autodidact, am citit foarte mult, am încercat să fac cursuri, dar nu aveam cu cine să îmi las copiii şi, încet, încet, am lucrat acasă, m-am ocupat de copii. De lecţiile vecinilor, ale propriilor copii şi de ce s-a mai putut. Şi în momentul în care primul meu copil a plecat la facultate, Raluca crescuse, în momentul acela m-am apucat să fac psihopedagogie specială“, povesteşte Iulia.
 
Raluca merge la trei centre pentru persoane cu handicap. „Am reuşit să îi dau această libertate, să o dezlipesc de mine cumva, să o învăţ să călătorească cu mijloacele de transport în comun, pe traseele pe care are ea nevoie. E foarte greu, îţi trebuie nervi de oţel, pentru că pericolele sunt la orice pas, dar, până la urmă, pericolele sunt pentru oricare dintre noi“, povesteşte Iulia.
 
Super-mămica este acum reprezentanta ONG-urilor în Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi lucrează cu tinerii cu dizabilităţi: „Ne întâlnim cel puţin de două ori pe lună cu acelaşi grup şi mergem în tabere, la filme, la pizza, avem activităţi de socializare care, pentru ei, contează foarte mult.“

Pledoarie pentru normalitate

O altă super-mamă se numeşte Beatrice Iordache şi este preşedintele Asociaţiei „Prietenii Monicăi“. Povestea ei e la fel de puternică şi de exemplară. „Eu am o fetiţă, se numeşte Monica - de aici şi numele asociaţiei - şi a fost diagnosticată, la trei ani, cu autism“. Când a primit vestea, Beatrice a fost dărâmată, dar asta nu a împiedicat-o să facă tot ce i-a stat în putinţă pentru copilul ei: „Am început să lupt pentru fericirea fetiţei mele, pentru că am văzut privirile celorlalte mămici. Pentru aceste mămici cu privirea rătăcită am vrut să fac absolut totul, pentru ca şi ele să aibă acelaşi succes pe care îl am eu cu Monica în clipa asta.“
 
Monica este în clasa a XI-a la liceu, profilul Filologie. Cunoaşte limba engleză, compune poezii, şi, pe tot acest drum, mama a luptat alături de ea. „Este foarte dificil în momentul în care ai un copil cu această problemă... Stima de sine scade, pentru că tot timpul este dedicat copilului tău. Trebuie să fii atent şi la terapie şi la profesori, să mergi peste tot, să fii o mamă puternică, pentru că toate trăirile tale sufleteşti i le transmiţi copilului“, mărturiseşte Beatrice Iordache.
 
„Dacă zâmbeşti, atunci el crede că totul este în regulă. Dacă nu îi zâmbeşti, intră în panică. De tine, ca mamă, depinde totul“, mai spune Beatrice Iordache.
 
Nu a renunţat la serviciu, din contră, şi-a luat încă două, pentru a se putea descurca din punct de vedere financiar. „Am acceptat slujbe care să îmi permită să îmi ţin copilul lângă mine, am mers la serviciu, am luat două - trei joburi, ca să pot să sprijin financiar ceea ce trebuia să fac şi am reuşit să mă organizez astfel încât să am timpul meu, spaţiul meu, să am timpul pentru serviciu, timpul pentru a fi mămică. Totul depinde de o foarte bună organizare, ceea ce vreau să transmit şi celorlalte mămici. Acea organizare de care avem nevoie fiecare dintre noi, cu multă dragoste, multă tenacitate şi multă perseverenţă!“, a transmis Beatrice Iordache.

„Am făcut cursuri de resurse umane, de relaţii publice, mi-am luat atestatul de limba engleză, am învăţat eu engleza, a învăţat şi copilul meu. Tot ce am învăţat eu a învăţat şi ea“, povesteşte Beatrice.
 
Preşedintele Asociaţiei „Prietenii Monicăi“ susţine mămicile care au copii cu dizabilităţi şi îşi propune crearea unei reţele de sprijin. „Este important ca noi, mămicile, să ne unim pentru noi şi pentru copiii noştri“, a conchis Beatrice Iordache.