Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:58 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce a fost suspendat concursul pentru şefia Comisariatului Judeţean de Mediu Constanţa

ro

13 Mar, 2013 00:00 2744 Marime text
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat în 4 şi 6 martie concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice vacante de comisar şef din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu Constanţa.

Potrivit datelor furnizate de Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, la concursul pentru ocuparea funcţiei de comisar şef al Comisariatului Judeţean Constanţa s-au înscris doi candidaţi: Costel Papin şi Marian Cristian Râşnoveanu.  Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a suspendat însă concursul organizat pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de comisar-şef din cadrul Comisariatului Judeţean Constanţa. Motivul ne-a fost comunicat chiar de reprezentanţii ANFP, care au declarat: „nu s-au putut afişa rezultatele probei de interviu, deoarece s-au înregistrat diferenţe mai mari de 10 puncte între punctajele acordate de membrii comisiei de concurs. Reluarea procedurii de organizare a concursului se va face la solicitarea Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu”. Reamintim că în acest moment, funcţia de conducere de la Garda de Mediu Constanţa este deţinută de Marian Râşnoveanu, care în octombrie anul trecut a luat locul fostului şef al Gărzii de Mediu Constanţa, Vasile Petro. Marian Râşnoveanu are 36 de ani, el fiind până la numirea în noua funcţie, şef Serviciu Comercial în cadrul Poliţiei Locale Constanţa. Costel Papin este fost comisar în cadrul Gărzii Financiare Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii