Declaraţi sfinţi în 1992 300 de ani de la cumplitul sfârşit al lui Constantin Brâncoveanu şi al fiilor săi

Astăzi, de Ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni, se comemorează 300 de ani de la cumplitul sfârşit al lui Constantin Brâncoveanu şi al fiilor săi.
 
Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, sunt prăznuiţi pe 16 august. Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariţiei Bibliei în limba română, în anul 1688. Şi-a asumat rolul de protector al tiparului şi al şcolilor din Muntenia, dar şi din Transilvania. A dat Bucureştiului o nouă Academie Domnească, transformând şcoala de la Sf. Sava în „colegiu public pentru pământeni şi străini“, cu o programă asemănătoare instituţiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărţi în limbile română, greacă, slavonă, georgiană şi chiar arabă. A ctitorit mai multe biserici şi mănăstiri, între care: bisericile de la Potlogi şi Mogoşoaia, Mănăstirile Hurezi şi Brâncoveni, Biserica „Sf. Gheorghe Nou“ din Bucureşti, unde odihnesc sfintele sale moaşte. Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa creştină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeaşi pedeapsă au suferit-o şi cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache.

„De legea creştină nu mă las“

Numai în cămăşi, istoviţi de suferinţe şi dureri, legaţi cu lanţuri, cu capetele descoperite şi desculţi, mărturisitorii întru Hristos au fost aduşi în faţa sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunţa la creştinism, Brâncoveanu a răspuns fără reţineri: „De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit şi în ea vreau să mor!“, iar către fiii lui, a rostit: „Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!“. În urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit să fie tăiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Ştefan şi Radu. Când a sosit rândul lui Matei, băiatul cel mai mic, acesta a început să plângă. Tatăl lui i-a poruncit să se asemene fraţilor săi. Copilul s-a îndreptat spre jertfă fără reţineri. Au urmat Ianache Văcărescu, bunul sfetnic al Brâncoveanului, şi apoi domnitorul, care a făcut o cruce mare şi a spus: „Doamne, fie voia Ta!“

Trupurile, redescoperite după două secole

Corpurile lor au fost aruncate în Bosfor. Au fost scoase de câţiva creştini şi îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, chiar lângă Ţarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămăşiţele domnitorului şi le-a îngropat în Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“ din Bucureşti. A aşezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura ţării, fără nicio pisanie, iar deasupra, a pus o candelă de argint. Pornind, printre altele, şi de la inscripţia de pe această candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Drăghiceanu a făcut, în 1914, senzaţionala descoperire a mormântului voievodal („cea mai mare răsplată pentru modesta mea activitate de o viaţă“, îi scria el savantului Dimitrie Onciul). În jurul autenticităţii şi paternităţii descoperirii s-au iscat, pe atunci, multe polemici şi chiar procese, în care, de partea lui Virgil Drăghiceanu a fost, încă de la început, printre mulţi alţii, şi marele Nicolae Iorga. Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache au fost declaraţi sfinţi de către Biserica Ortodoxă Română. Sunt sărbătoriţi pe 16 august, pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.