Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:06 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Filmul „Mamaia”, lansat la Constanţa Stela Popescu - „Mi-a plăcut rolul. Prefer personajele simple, din popor” (galerie foto)

ro

22 Apr, 2013 00:00 5316 Marime text
Un nou film de comedie a ajuns ieri la Constanţa - „Mamaia” cu Stela Popescu, Ion Dichiseanu, Valentin Teodosiu, Adrian Vancica, Mădălina Anea şi Paul Diaconescu în rolurile principale. O nouă comedie la care veţi râde sau veţi zâmbi, depinde de stare, cu faze haioase, cu o Stela Popescu în vervă, cu o poveste de dragoste care a trecut dincolo de ecrane, cu personaje interesante şi cu răsturnări de situaţii. Ieri, echipa s-a întâlnit cu publicul la Cinema City din Maritimo Shopping Center din Constanţa.

„Rolul meu a fost al unei bătrâne, care este nevoită să ţină piept unui afacerist feroce, un rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe mansarda ei. Până la urmă, săracul învinge, iar concluzia comediei este că, dacă prietenii îşi unesc forţele, pot câştiga. Cele mai inedite momente la filmări au fost legate de regizor (n.r. Jesus Del Cerro), care vorbeşte o română, amestecată cu engleză şi spaniolă. El crede însă că vorbeşte prefect română, iar noi nu prea îl înţelegeam şi atunci intervenea translatorul. Acest rol mi-a plăcut mult. Îmi plac personajele simple, din popor. Sunt mai relaxată aşa”, ne-a povestit Stela Popescu. Fiind întrebată unde va petrece Paştele şi când va veni la vila de la 2 Mai, actriţa ne-a spus că va pleca în Italia pentru 7 zile, după care va reveni acasă pentru a sărbători Paştele. „Merg cu nişte prieteni în Italia pentru şapte zile. Paştele, ca şi Crăciunul, îl fac acasă. La vară voi veni pentru două luni la vila de la 2 Mai”, ne-a mai spus îndrăgita actriţă. Dovedind o forţă care a inspirat întreaga echipă, pe parcursul celor 19 zile de filmări, Stela s-a împărţit între multele ore pe platoul de la MAMAIA (de multe ori de noapte) şi scena de la Revistă, plus un spectacol la Timişoara pentru care a călătorit cu trenul dus-întors. Peruca grizonată pe care a purtat-o Stela la filmări nu i-a înfrânat deloc spiritul energic, aşa că stimabila doamnă nu a simţit niciun efort când a trebuit să danseze două nopţi, cât a durat filmarea secvenţei în care mai tinerii săi agresori organizează o petrecere la parterul casei sale.

O comedie efervescentă, care nu te lasă să te plictiseşti

Valentin Teodosiu joacă rolul lui Tănase, un individ fără scrupule şi conştiinţă, care şi-a construit întreaga avere înşelând persoanele în vârstă şi luându-le apoi casele. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase recurge la cele mai josnice metode de evacuare, totuşi simpatica doamnă nu numai că e foarte hotărâtă, dar e şi foarte creativă în felul în care îşi apără proprietatea. De partea ei se afla o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni, mulţi colegi şi o doză foarte mare de noroc. Colegul Stelei de la Revistă, Valentin Teodosiu,  a fost foarte fascinat de ideea filmului, pe care o consideră încă extrem de actuală. Tănase, personajul lui, se consideră „cel mai mare mogul imobiliar din România, eu cred că nu e numai el, cred că mai sunt şi alţii. El ajunge la exasperare din cauza Stelei Popescu care nu vrea să plece din casă şi care le face lui şi băieţilor lui toate necazurile din lume. Cea mai recentă producţie MediaPro Pictures, MAMAIA este o comedie efervescentă realizată de echipa care a adus publicului filmele de succes: „Ho Ho Ho”, „Ho Ho Ho 2: O Loterie de familie” şi „S-a furat mireasa”. Pentru realizarea acestui proiect, producătorul Alma Bacula s-a bazat din nou pe talentul regizorului Jesus Del Cerro, dar şi pe imaginaţia fostului ei coleg de facultate din L.A., scenaristul Collin J. Blair, cel cu care a mai colaborat de curând la filmul „Ho Ho Ho 2: O Loterie de familie”. Regizorul peliculei este Jesus Del Cerro, scenaristul - Collin Jay Blair. Din distribuţia fac parte: Stela Popescu, Valentin Teodosiu, Paul Diaconescu, Mădălina Anea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Stefan Alexandrescu 04 Nov, 2014 18:58 va invit sa cititi pareri argumentate ce explica de ce aceasta productie este unul din cele mai proaste filme romanesti din 2013, chiar daca a avut succes de public: http://discerne.wordpress.com/2014/10/25/f23-cele-mai-proaste-si-populare-filme-romanesti-din-2013-2014-partea-iv/