Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:07 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înger pentru un bărbat în stop cardiac Răzvan Azamfirei - „Nu sunt un erou. Am făcut ce ar face orice om cu pregătire“

ro

06 Sep, 2014 00:00 4939 Marime text
Este în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Omega“ din Târgu Mureş, voluntar SMURD, vrea să devină medic, iar de joi a devenit un erou adevărat pentru constănţeni şi nu numai. Răzvan Azamfirei, de 17 ani, a reuşit să salveze viaţa unui bărbat care făcuse stop cardio-respirator la volan, moment în care a accidentat mai multe persoane ce se aflau pe trecerea de pietoni.
 
Tânărul a ajuns miercuri la Constanţa, într-o mică „escapadă“, înainte de începerea noului an şcolar. Se îndrepta cu un prieten spre City Park Mall, când un automobil a intrat cu viteză în mai mulţi pietoni care se aflau pe trecerea de pietoni. La un moment dat, tinerii au auzit un zgomot puternic şi ţipete. „Eram în zonă, la 15-20 de metri distanţă, când am auzit o bubuitură şi câteva ţipete. Am mers la locul accidentului şi primul lucru pe care l-am făcut am strigat să sune cineva la 112. Apoi am evaluat situaţia celor implicaţi. Unul dintre răniţi suferise leziuni incompatibile cu viaţa şi nu puteam face nimic. Şoferul, în schimb, era inconştient şi avea respiraţia specifică stopului cardio-respirator“, ne-a povestit tânărul. Răzvan a reuşit cu greu să mobilizeze câteva persoane aflate la faţa locului ca să-l ajute să scoată şoferul din maşină. „Cu ajutorul câtorva persoane prezente la faţa locului, am reuşit să-l scoatem pe şofer din maşină, pentru a efectua manevrele de resuscitare. L-am pus pe jos şi am început manevrele de resuscitare pentru câteva minute. Şoferul a ieşit din stop cardio-respirator, dar apoi a intrat din nou. Una dintre persoane m-a schimbat la masaj, pentru că eu obosisem. Apoi a ajuns echipajul SMURD. Am vorbit cu medicul, i-am explicat ce am observat. Pacientul era în fibrilație ventriculară, a fost resuscitat, iar la scurt timp, a ieşit din stop“, ne-a mai spus tânărul. Răzvan este conştient că minutele în care l-a resuscitat până la sosirea medicilor au făcut diferența între viață și moarte. „Încerc să le explic colegilor mei că este foarte important să înveţe şi ei să acorde primul ajutor. Eu am urmat cursurile «Suport vital de bază», «Suport vital de bază al pacientului traumatizat», «Suport vital avansat», «Suport vital avansat pentru pacienţi traumatizaţi», «Suport vital pediatric». Aş vrea ca mai multă lume să înţeleagă importanţa acestor cursuri pentru acordarea primului ajutor. Acestea pot fi făcute la Crucea Roşie, la SMURD“, mai spune Răzvan.

 Legislaţia ar trebui să fie mai dură

Una dintre problemele cu care s-a confruntat este cea legată de trusa de prim-ajutor, care ar trebui să existe în fiecare automobil. „Am căutat trusa, dar în afara de câteva bandaje, care nu m-au ajutat, nu avea nimic. Lipsea masca salvatorului, prin care putem face respiraţie artificială şi Pipa Quedel. Cred că ar trebui ca legislaţia să fie mai dură“, a menţionat tânărul.

 A salvat mai multe vieţi

Modest, tânărul susţine că oricine ar fi fost în locul lui ar fi procedat la fel în momentul în care auzea strigătele de ajutor ale răniților: „Nu sunt un erou. Am făcut ce ar face orice om cu pregătire“. Răzvan ne-a mai povestit că a fost sigur pe el, pentru că nu era prima viață pe care o salva. În doar un an de zile, a participat la zeci de intervenţii, multe dintre ele fiind accidente rutiere. Pasiunea pentru medicină a moştenit-o din familie. Prin urmare, îşi doreşte să devină medic.

 Vrea să urmeze Facultatea de Medicină

Anul acesta, va aplica la universităţi de prestigiu din America: Johns Hopkins University School of Medicine sau Harvard. „Aş vrea să lucrez ca medic în ATI (Anestezie şi Terapie Intensivă) sau la Urgenţe“, a spus tânărul. Mai trebuie să spunem că Răzvan Azamfirei a fost, timp de doi ani, preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Mureş şi secretar la Consiliul Naţional al Elevilor. Îi plac serialele, despre care spune că-l relaxează, îi place să citeasc și să joace tenis de câmp cu prietenii.

Reamintim că un accident tragic s-a produs joi, pe trecerea de pietoni din faţa City Park Mall. Conducătorul unui automobil a suferit un atac cerebral în timp ce se afla la volan, moment în care a accidentat mai multe persoane.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii