Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:06 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legenda cetăţii Argamum, locul unde argonauții s-au oprit în drumul lor spre patrie

ro

04 Apr, 2015 00:00 8822 Marime text


Cetatea Argamum (în limba greacă antică, Orgamè, în cele genoveze, Orgame) este un sit arheologic situat în partea de est a județului Tulcea, pe teritoriul comunei Jurilovca, în locul numit Capul Doloșman, localizat la contactul dintre Podișul Babadagului și Limanul Razim, care, în antichitate, era un golf deschis al Mării Negre (golful Argamon).
 
Situl arheologic se întinde pe circa două hectare și jumătate, identificându-se prin prezența unor ruine și a câtorva elemente arhitectonice: o poartă, zidul de apărare, câteva străzi, bazilici paleocreștine și valuri de pământ. Cea mai mare parte din cetate se află încă sub pământ, necercetată, dar nu rareori săpată superficial de turiști și localnici, situl arheologic având o suprafață totală de aproape 100 de hectare. Argamon este cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc atestată într-un izvor antic, datând de la începutul secolului al VI-lea î.e.n - Hecateu din Milet. A fost întemeiată de coloniști greci veniți din Asia Mică, spre mijlocul secolului VII î.e.n. și stabiliți atunci pe malul Mării Negre, azi, malul limanului Razelm. În secolul I d.Hr., cetatea a intrat sub stăpânirea romană, denumită de atunci Argamum și fiind un port de escală al navigatorilor pe ruta Bizanț-Tyras. Timp de cinci veacuri, cetatea a continuat să prospere și să se dezvolte. Legenda spune că este unul dintre locurile în care argonauții s-au oprit în drumul lor spre patrie, după găsirea lânii de aur, când erau urmăriți de flota regelui Aetes (Uliul), tatăl Medeei.

 Cercetări arheologice 

Cercetările au început în 1926, sub conducerea istoricului Paul Nicorescu, și au fost continuate ulterior de alți istorici și arheologi, având drept rezultat descoperirea vestigiilor aparținând diferitelor perioade istorice. Astfel, din perioada arhaică datează o impresionantă necropolă a cetății, urme de locuințe în zona de est a falezei și de cuptoare artizanale pentru ceramică. Din perioada clasică datează un segment al zidului de incinta, edificii și alte cuptoare situate spre promontoriu și grupuri de morminte tumulare. Epocile elenistică târzie și romană timpurie sunt reprezentate prin unele vestigii păstrate dincolo de sistemul de apărare al cetății romano-bizantine. Aceasta din urmă avea o suprafață de aproximativ 2,6 ha, o formă aparent triunghiulară cu opt turnuri, șase contraforți (bastioane), două porți principale - pe laturile de vest și de sud - și o poartă mică pe latura de sud. Existența aşezării Argamum a încetat în secolul V d.Hr, din două cauze: pe de o parte, nesiguranța cauzată de năvălirile goților, ale hunilor, ale avarilor și ale slavilor, pe de altă parte, închiderea golfului Argamon de cordonul litoral denumit Insula Lupilor și transformarea sa în liman impropriu navigației corăbiilor mai mari. Se presupune că locuitorii s-au strămutat mai la sud, spre Histria, Tomis, Callatis sau Constantinopol.
 
Sursa: http://ro.wikipedia.org
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii