Legenda comunei Beştepe şi a puternicului sultan Mahmud al II-lea

18 Oct, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
17643
Marime text
Beştepe (în limba turcă - Cinci Dealuri) este o frumoasă comună tulceană. Numele a fost preluat de la dealul din apropiere, cu cinci cocoaşe, orientat pe direcţia est-vest, culminând la 242 de metri. De aici, turistul are o excelentă perspectivă asupra deltei, asupra dealurilor dinspre Tulcea sau asupra Lacului Razim.
I s-a spus Beştepea Turcească, pentru a se deosebi de Beştepea Moldovenească, nume sub care era cunoscut satul Mahmudia. Până nu demult, localitatea făcea parte din comuna Mahmudia, dar astăzi are de asemenea statut de comună, având în subordine şi localităţile Băltenii de Sus şi de Jos. Este situată la circa 25 km sud-est de municipiul Tulcea şi la şapte km vest de fosta reşedinţă de comună, la poalele vestice ale dealului Beştepe, din unitatea morfologică a Dealurilor Tulcei. În apropiere s-a descoperit amplasamentul unei cetăţi dacice din secolele IV-III î.Hr., întărită cu valuri de apărare. Aceasta ocupa un areal de 25 de hectare şi era cea mai mare din Dobrogea la vremea respectivă, servind ca loc de refugiu pentru populaţia din zona înconjurătoare, cu aşezări nefortificate. Satul a fost întemeiat de turci în secolul al XVIII-lea şi părăsit de ei după războiul ruso-turc din 1828-1929.
Legenda locului spune că pe lângă sat a trecut odată, în drumul său spre Tulcea, puternicul sultan Mahmud al II-lea (1808 - 1839). Stăpânul Imperiului Otoman a fost impresionat de aceste locuri şi a decis să construiască pe cea mai înaltă dintre coline o puternică cetate, de unde se putea străjui uşor întreaga zonă. Fortificaţia a fost imediat ridicată şi mulţi ani, de aici, otomanii au controlat atent regiunea. Povestea este una frumoasă, însă de urma cetăţii din legendă nu a dat nimeni, niciodată. La Beştepe sunt însă numeroase fortificaţii, mult mai vechi decât cea din povestea sultanului Mahmud. La un kilometru nord-est de localitate, în zona Piatra lui Boboc, se găsesc ruinele unei dave getice de acum mai bine de 2.300 de ani. Lângă Beştepe sau chiar în vatra satului se mai găsesc vestigii şi aşezări din vremea străbunilor geţi, din timpul romanilor sau din epoca romano-bizantină. De urma cetăţii lui Mahmud nu a dat încă nimeni, dar nicio legendă nu apare fără sâmburele său de adevăr.
Sursa: http://www.black-sea.travel
http://www.razim-sinoe.ro/page.php?57

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii