Legenda comunei Tuzla Cum au botezat-o turcii şi cum s-au stabilit aici primii creştini

Comuna Tuzla este situată în partea de est a judeţului Constanţa, în podişul Dobrogei de Sud, la câteva sute de  metri de la Marea Neagră. Tuzla se învecinează la nord cu oraşul Eforie-Sud, la est cu Marea Neagră, la vest cu comuna Topraisar iar la sud cu comuna Costineşti.

Multe bătălii s-au dat pe vremuri între turci şi ruşi. Se zice că oştile sultanului, mergând pentru a se întâlni cu cele ale ţarului, o luau întotdeauna pe malul mării ca să nu se rătăcească. La un popas făcut pe o vară foarte caldă în apropierea lacului Techirghiol, oastea turcească s-a scăldat în apa ghiolului. Cu acest prilej, un ostaş a văzut cea alb presărat peste o piatră din marginea lacului. A gustat şi şi-a dat seama că e sare. S-a uitat apoi mirat spre lac zicând „tuzlu-ghiol!”, adică lac sărat. S-a dus îndată ţi a dat de veste paşei. Care comanda oştirea. Paşa a poruncit atunci să se facă un pod de piatră, care să fie udat din oră în oră cu apa din lac. Apa se preschimba în aburi, iar sarea rămasă era strânsă. În felul acesta, cu vremea s-au format aşa-zisele mormane de sare. Locul s-a numit Tuzla, de la vorba turcească „tuz”, adică sare. Au fost în trecut două Tuzle: Buiuc Tuzla (Tuzla Mare) şi Kiucic Tuzla (Tuzla Mică). Cea din urmă a pierit, iar pe locul Tuzlei Mari astăzi este situată localitatea Tuzla. Cei dintâi creştini, care au descălecat aici, au fost mocanii cu oile, care veniseră din părţile Sibiului, între anii 1850-1870. După războiul din 1877, au început a veni şi bulgarii dinspre Tulcea. Ei erau brutari şi grădinari. Cu timpul însă mulţi dintre ei au împrumutat limba română şi şi-au românizat numele.
(Revista Hakses).