Legenda fântânii Sunguru şi a imaşului Morfa, de lângă Enisala

Pe drumul ce duce de la Babadag la Enisala, există o veche fântână cu nume ciudat, Sunguru. 

Bătrânii locului povestesc că în acel loc venea adesea un cioban ardelean căruia toţi îi spuneau Pelticul, din pricina defectului de vorbire pe care îl avea din naştere. El îşi aducea mereu turma de oi pe acele locuri cu iarbă proaspătă, udată de apele unui mic pârâiaş ce curgea în apropiere. Într-un an însă, asupra Dobrogei se abătu o secetă năprasnică. Apele au secat, iar animalele păstorilor mureau pe capete. Disperat că îşi pierde turma, Pelticul se apucă şi săpă zile întregi în pământ, până reuşi să dea de apă rece şi bună. De fântâna lui cea adâncă aflară pe dată toţi ciobanii, ce îşi aduseră imediat şi ei oile la adăpat. Când îl întrebară pe Peltic cine l-a ajutat să sape atâta amar de pământ, omul a răspuns: „Sungur am făcut-o“. Cu toţii au râs şi locului i-a rămas numele de Sungur sau Sunguru. Nu departe de acest loc, dar pe cealaltă parte a drumului spre cetate, se află un imaş căruia lumea îi spune Morfa. Legenda spune că, pe vremea când Dobrogea era încă stăpânită de turci, un păstor a fost prins de otomani şi acuzat că nu a plătit beilicul, taxa pe care orice cioban valah trebuia să o dea stăpânirii pentru a putea duce animale la păşune. Omul a fost dus pe un imaş şi uns cu miere de albine. Pe dată, viespi, albine şi alte insecte au năvălit asupra nefericitului. Acesta ţipa disperat şi, văzându-şi nevasta jelindu-l de la depărtare, începu să strige la ea: „Mor, fă! Mor, fă!“. De murit, nu a murit şi nici nu a mai uitat vreodată să plătească beilicul. De la
strigătura sa, imaşului i-a rămas numele de Morfa.

Bibliografie: Cintian Bărbuleanu „Monografia oraşului Babadag“.

Sursa: http://www.black-sea.travel