Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:32 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Daraban, ales preşedinte interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României

ro

22 Mar, 2014 00:00 3567 Marime text
Mihai Daraban, preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, a devenit preşedinte interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, după ce Mihail Vlasov a fost suspendat din funcţie.
 

„Colegiul de conducere va avea loc pe 27 martie, când vom hotărî cine va fi noul preşedinte al CCIR. Colegiul va fi format din 27 de membri, din care 22 de reprezentanţi ai Camerei Naţionale, iar restul preşedinţi ai Curţii de Arbitraj şi preşedinţi ai camerelor bilaterale”, a precizat Mihai Daraban, în cadrul unei conferinţe privind acţiunile viitoare ale membrilor Camerei de Comerţ. Tot cu titlu interimar, Brânduşa Ştefănescu a preluat preşedinţia Autorităţii de nominare, autoritate care face parte din Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional. În cadrul acestei conferinţe s-a precizat că revenirea Registrului Comerţului la CCIR va fi o prioritate şi pentru viitorul preşedinte. Bugetul gestionat anual de CCIR nu depăşeşte 22 de milioane de lei, iar cotizaţia anuală a unui membru este de 4.000 de lei maximum.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii