O poveste de dragoste şi devotament Colonelul Constantin Iancu şi soţia sa, conduşi pe ultimul drum în aceeaşi zi(galerie foto)

Colonelul veteran de război Constantin Iancu a plecat dintre noi pe data de 4 septembrie, la 95 de ani. Cu o zi înainte, pe 3 septembrie, a decedat şi soţia sa, Ana Iancu, la vârsta de 84 de ani. Cei doi, care au avut împreună doi copii, au fost conduşi, ieri, pe ultimul drum, de familia îndurerată. Slujba de înmormântare a avut loc la Capela Militară, fiind oficiată de doi preoţi.

Soţii Iancu au fost înmormântaţi la Cimitirul Central, în acelaşi cavou. Pe ultimul drum, alături de cel care a fost colonel veteran de război Constantin Iancu s-au aflat camarazii de război, generalul Constantin Zeca, familia şi prietenii. „Mâhniţi în suflete şi cu inimile împietrite de durere, conducem pe drumul fără de întoarcere pe colonelul veteran de război Constantin Iancu, cel care a fost tată, soţ, bunic, prieten şi camarad. Moartea nemiloasă l-a răpit de lângă noi la 95 de ani şi trei luni“, au declarat foştii camarazi.
 
Colonel în retragere Iancu Constantin s-a născut pe data de 3 iunie 1919 în comuna Văcăreşti, judeţul Dâmvboviţa. La 14 ani, a intrat ca ucenic la un magazin de confecţii, paralel urmând la seral Liceul „Enăchiţă Văcărescu“ din Târgovişte, pe care l-a absolvit în anul 1939. Din anul 1939 până în februarie 1941, a lucrat la întreprinderea APACA - Bucureşti, drept croitor şi controlor principal de calitate. A fost încorporat la data de 15 februarie 1941 în batalionul de recruţi al Regimentului 32 Mircea cel Bătrân din Ploieşti, compania armament greu, plutonul de aruncătoare Brandt 81,4 mm, cu funcţia de ochitor-încărcător. Pe data de 20 mai 1941, regimentul lui a fost dislocat în localitatea Furceni, judeţul Tecuci. A început instrucţia de luptă pe terenul pe care a luptat Regimentul 32 Mircea, în primul război mondial.
 
În perioada 22.06.1941 - 19.11.1942, a luptat de front cu Regimentul 32 infanterie, cu grad de caporal. Între 22.11.1942 - 12.04.1945 a fost prizonier în URSS, iar între 12.04.1945 - 15.08.1945, a activat ca plutonier în cadrul Regimentului 5 Infanterie Voluntari în Divizia „Horia, Cloşca şi Crişan“. În luna aprilie 1942, a fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi credinţă“, cu Spade, clasa a III.

 Memorii de război

 În „Memorii de război“, veteranul Constantin Iancu povestea: „În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, am auzit bubuitul tunurilor, începuse războiul. Fiind în alarmă şi pregătiţi de marş, în dimineaţa zilei de 23 iunie am trecut în Basarabia pe podul de vase de la Ungheni. La 2 km est de Prut, subunităţile s-au desfăşurat în dispozitiv de luptă şi din mers au înlocuit Regimentul 11 Infanterie Siret, care a dat primele lupte în această zonă, la trecerea Prutului. Primul nostru contact cu inamicul şi prima noastră misiune a fost cucerirea înălţimii denumite Dealul Pietrosu. Am executat trageri puternice cu brandurile asupra unei coloane inamice care se retrăgea. Am continuat înaintarea, dând lovituri puternice inamicului ce rezista dârz, acoperindu-şi retragerea, înaintam spre drumurile de acces către Chişinău, ajungând în seara zilei de 23 iunie pe Dealul Şerpilor, unde ne-am amplasat in teren, aşteptând zorii zilei de 24 iunie 1941. Când s-a reluat atacul pentru interceptarea acestor căi de comunicaţii pe care se retrăgea grosul trupelor ruseşti, am descoperit că inamicul îşi organizase trupele care luptau în ariergardă, opunând o rezistenţă deosebit de dârză, dar bravii noştri ostaşi, ai Regimentului 32 Mircea, luptau cu atâta vitejie, încât rezistenţa lor era întotdeauna zdrobită. În aceste lupte crâncene, ce s-au dat în judeţul Bălţi, am început să avem pierderi, în special din rândul puşcaşilor din linia 1, care au executat şi asalt la baionetă. În această zonă, luptele au durat mai multe zile, cu toate ca ai noştri puseseră stăpânire pe şoseaua care ducea de la Orhei la Chişinău, inamicul a adus întăriri şi a ocupat din nou acest obiectiv, organizând atacuri împotriva noastră. Noi am organizat un raion de apărare în zona Mănăstirii Gurchii, incluzând valea ce avea versanţii împăduriţi. Cercetaşii noştri au omis una dintre acţiunile cele mai importante - inspectarea acestor versanţi, care se aflau în stăpânirea inamicului. Acesta a reuşit să încercuiască două batalioane ale regimentului şi compania de armament greu. S-au dat lupte grele, soldate cu multe pierderi în oameni şi materiale. Timp de două zile şi două nopţi n-am putut face nicio mişcare, întrucât primeam foc din toate direcţiile. Era un timp ploios, stăteam în amplasamente pline cu apă, apoi am început lupta pentru despresurare. În sprijinul nostru a venit Regimentul 9 Râmnic, tot al Diviziei 5, şi toate subunităţile inamicului care ne încercuiseră au fost făcute prizoniere de către ai noştri. În timpul încercuirii, rămăseserăm fără hrană şi apă. Am băut apa din urmele cailor şi ale căruţelor, prin care umblau mormoloci şi broscuţe...“