Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:09 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul „Împreună pentru fiecare“, la cea de-a VI-a ediţie Alexey Golovin - „Fiecare inițiativă înscrisă înseamnă o comunitate conștientă“

ro

27 May, 2014 00:00 1972 Marime text
KMG International (fostul Grup Rompetrol) continuă și în 2014 programul naţional de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare“, destinat dezvoltării comunităţilor locale. Cu aproximativ 300.000 de beneficiari în ultimii cinci ani și 87 de proiecte sustenabile de mediu și sănătate implementate, programul a oferit finanțări de peste 1,2 milioane de dolari.

„300.000 de beneficiari, 3.500 de voluntari activi în implementarea proiectelor la nivel național și peste 280.000 de ore de lucru în folosul comunității. Ne motivează cifrele, dar și mai mult oamenii, beneficiarii acestor proiecte. Noi punem la dispoziție o platformă de înscriere și foarte multă implicare, dar susținerea și parteneriatele create în comunități sunt vitale pentru materializarea proiectelor. Încurajăm toate persoanele responsabile să depună proiecte. Fiecare inițiativă înscrisă înseamnă o comunitate conștientă, iar asta înseamnă evoluție“, a declarat Alexey Golovin, directorul pentru Dezvoltare Corporativă și Comunicare al KMG International / Rompetrol. Aşadar, până pe 7 iulie, ONG-urile, autorităţile locale, instituţiile publice, persoanele fizice cu atitudine civică şi spirit antreprenorial pot înscrie pe site-ul programului, www.impreunapentrufiecare.ro, proiecte în domeniul sănătății sau al protecției mediului, pentru a primi finanțare. Categoriile bugetare sunt: 15.000 de lei, pentru proiecte educaționale, 45.000 de lei, pentru proiecte ce presupun renovarea și dotarea unitaţilor medicale sau activităţi de conservare și menţinere a condițiilor de mediu existente la nivel local, și 100.000 de lei, pentru inițiative cu grad de inovație ridicat. Toate proiectele vor fi jurizate de o comisie mixtă formată din reprezentanți KMG Rompetrol și specialiști din mediul ONG. La evaluarea proiectelor de către juriu, vor fi avute în vedere motivația socială, numărul persoanelor afectate de problema ridicată şi numărul voluntarilor din comunitate care se pot implica în soluționarea acesteia. De asemenea, aplicantul trebuie să stabilească un parteneriat cu autoritățile locale și să dovedească angajamentul comun pe termen lung pentru dezvoltarea și păstrarea rezultatelor proiectului propus.
Toate proiectele înscrise vor putea fi votate pe site-ul impreunapentrufiecare.ro și pe pagina de Facebook a programului. Juriul va acorda note de la 1 la 5, iar votul publicului va avea o pondere de 25% din nota finală. Câștigătorii granturilor vor fi anunțați pe data de 4 august, iar implementarea efectivă a proiectelor selectate trebuie să se realizeze până la 1 aprilie 2015.

Despre programul „Împreună pentru fiecare“

Programul „Împreună pentru fiecare“ a fost lansat în 2009, ca parte a platformei de CSR (Corporate Social Responsibility) „Energia vine din suflet“. În 2013, au fost selectate pentru implementare 16 proiecte, din  218 inițiative depuse pe website. Dintre proiectele implementate, reamintim: înființarea primului centru de reabilitare respiratorie în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, construirea primului centru de stimulare multi-senzorială - Snoezelen, din București, care acordă servicii de îngrijire paliativă pacienților cu boli amenințătoare de viață (în parteneriat cu Hospice Casa Speranței), dotarea cu panouri solare a școlii „Grigore Moisil“ Năvodari, punerea în funcțiune a unui centru de Servicii Integrate Medico-Psihologice pentru pacientii cu HIV/SIDA din Romania, ce funcționează în cadrul Spitalului Clinic „Dr. Victor Babeș“ din București, un program de leadership în protecția mediului pentru tineri, în Hunedoara.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii