Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:44 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectele imobiliare ale anului 2014 Un nou spaţiu comercial, în zona hotelului Modern

ro

29 Mar, 2014 00:00 2660 Marime text
În zona hotelului Modern din staţiunea Mamaia se va construi o nouă unitate comercială. Din memoriul de prezentare în vederea declarării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul „Construire imobil parter cu funcţiunea de alimentaţie publică şi comerţ (farmacie)“, depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, aflăm că beneficiarul investiţiei este SC Licos Pub SRL.
 
Terenul are o lungime de 20 de metri (către bulevardul Mamaia) şi o lăţime de circa 15 metri, acesta având un relief relativ plat, fără denivelări. Accesul la teren se face din bulevardul Mamaia, iar pe restul laturilor sale se învecinează cu proprietăți private. Terenul în suprafață de 300 mp este proprietatea SC Metachim SA, conform contractului de schimb 461/27.10.2011 și a contractului de închiriere nr. 142/05.11.2013 pentru SC Licos Pub SRL. Obiectivul propus are funcțiunea de alimentație publică, specializat în vânzarea de produse cu specific marin. Terenul pe care se va ridica viitoarea construcţie are o suprafaţă de 300 mp. Unitatea comercială va avea o suprafaţă construită de 78,75 mp, regim de înălţime - parter. „Se doreşte o construcţie cu aspect modern și regimul de înălțime parter, datorită elementelor de compoziţie, dar totodată nu se vor elimina elementele cu specific zonal.

Atât materialele utilizate la realizarea obiectivelor, cât şi volumetria şi imaginea lor sunt cele specifice zonei de stațiune turistică. Forma în plan a clădirii este rectangulară (împreuna cu terasa), cu dimensiunile de 15 m x 8 m. Accesul principal spre spațiul comercial și terasa pentru zona de alimentație publică se realizează dispre latura estică“, se spune în memoriul de prezentare. Pentru a avea un impact cât mai redus asupra zonei, construcţia propusă va fi realizată integral în atelier şi premontată de executant, astfel că timpul de execuție propriu-zis pe șantier va fi mult redus, iar impactul şantierului va fi mult diminuat, fără să existe producere de rumeguș la fata locului. Închiderile exterioare se vor realiza din panouri cu structură din lemn, placate cu OSB pe ambele fețe și termoizolate cu vată minerală. Tâmplăria exterioară este din lemn stratificat şi geam termoizolant. Compartimentările interioare se vor realiza prin sisteme de pereţi din gips-carton cu grosimi de 12,5 şi 15 cm. Uşile interioare sunt pline, pe structură din lemn stratificat, vor avea pivot în tavan şi în pardoseală, iar uşile de intrare vor avea balama îngropată. Construcţia este prevăzută cu o terasă pentru zona de alimentație publică, realizată din deck de lemn montat pe rigole.
 
Cine este beneficiarul investiţiei
 

LICOS PUB SRL a fost înfiinţată în anul 2010 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Patriei. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Activitatea principală a societăţii, conform codificării CAEN, este „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor“. Asociat unic şi administrator al societăţii este Cristea Samara, născut în anul 1957, în localitatea Sarighiol de Deal, Tulcea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii