S-a sinucis din cauza problemelor Ce afaceri avea la Constanţa Ilie Vonica, cel mai puternic român din industria de sănătate
S-a sinucis din cauza problemelor:Ce afaceri avea la Constanţa Ilie Vonica, cel mai puternic român din industria
05 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2720
Marime text
Omul de afaceri Ilie Vonica, fondatorul grupului Polisano de la Sibiu, un imperiu de peste 300 milioane de euro, format din 2.000 de angajaţi, s-a aruncat, marţi, de la etajul casei sale, gest pus pe seama presiunilor generate de o anchetă de fraudă, demarată de procurori.
Decesul lui Ilie Vonica, în vârstă de 59 de ani, cel mai puternic român din industria de sănătate, a şocat mediul de afaceri, în condiţiile în care surse judiciare arată că acesta s-ar fi sinucis. Aceleaşi surse mai spun că omul de afaceri şi-ar fi explicat gestul printr-o scrisoare de cinci pagini, care nu va fi făcută publică, la solicitarea familiei. În urmă cu două săptămâni, reţeaua de farmacii Reţeta, care face parte din grupul de firme controlat de omul de afaceri sibian, a intrat în atenţia procurorilor. Aceştia suspectează ca reţeaua ar face parte dintr-un circuit ilegal de decontare a unor reţete false, care ar fi adus statului român un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Ioana Vonica, soţia omului de afaceri, a fost arestată în acest dosar alături de alte opt persoane, printre care şi medici de la Institutul Clinic Fundeni. Se pare că presiunea uriaşă generată de anchetele autorităţilor, care fac publice detalii din dosare, îi determină să cedeze pe mulţi dintre cei luaţi în vizor.
Un imperiu din afacerile cu medicamente
De formaţie medic ginecolog, Ilie Vonica şi-a clădit un imperiu din afacerile cu medicamente, principala firmă din grup, Polisano SRL, care a avut afaceri de 330 de milioane de euro în 2012, aflându-se în topul primelor zece companii controlate de antreprenori români. Vonica îşi prezenta grupul ca fiind primul complet integrat din domeniul medical, în România, fiind compus din policlinici, laboratoare, spitale private, centre de fertilizare in vitro, o reţea de farmacii, distribuţie şi producţie de medicamente. În trecut, Vonica a avut şi afaceri pe segmentul de dializă, pe care însă le-a vândut, în 2011. De asemenea, mai desfăşura activităţi de suport, precum un dealer Toyota, un service auto Citroen, o agenţie de turism proprie, proiecte de agrement sau construcţii imobiliare.
Depozit Polisano şi farmacie Reţeta la Constanţa
La Constanţa, compania Polisano (cu obiectivul import şi distribuţie de produse farmaceutice, aparatură medicală) este situată pe strada I.C. Bratianu nr. 131. De asemenea, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, este situată farmacia Reţeta.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii