Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:50 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfântul Pantelimon, doctor fără de arginţi Azi se mănâncă preparate din porumb şi dovlecei, pentru a fi mai viguroşi

ro

27 Jul, 2014 00:00 3441 Marime text
Pe data de 27 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul celor bolnavi, ale cărui moaște se află la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

Sfântul Pantelimon este cunoscut drept ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Originar din Nicomidia, s-a născut dintr-un tată păgân şi o mamă creştină, primind numele de Pantoleon, adică „cel întru toate puternic, ca un leu“. După moartea mamei sale, a devenit ucenic al doctorului Eufrosin, de la care a deprins tainele medicinii. Preotul Ermolae i-a dezvăluit învăţătura de credinţă, apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv“. Prin puterea credinţei, Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile şi sufletele multor bolnavi. După chinuri grele, a fost decapitat, în jurul anului 305, în vremea persecuţiilor declanşate de împăratul Diocleţian. Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost aduse din Orient la Catedrala din Constanța de către preotul Dimitrie Popescu, în anul 1931, în ziua de Florii. Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor, doctor fără de arginţi Pantelimon, frate spiritual cu Sfântul Ilie, este mijlocitor pe lângă acesta pentru a fi mai îndurător cu cei care cad în păcatele lumeşti. De aceea, Sf. Pantelimon este sărbătorit pentru a linişti trăsnetele, arsurile şi căderile de grindină. Din ziua praznicului, vara se întâlneşte cu iarna: cerbul iese din apă şi aceasta se răceşte. Frunzele teiului se întorc pe dos, plângând plecarea verii şi apropierea iernii. În amintirea lui, ortodocşii, greco-catolicii şi romano-catolicii îl sărbătoresc în fiecare an, în ziua de 27 iulie.

Tradiţii

În această zi, trebuie încetate muncile agricole. Se crede că Sfântul Pantelimon va elibera bolnavii de suferinţă. În ziua praznicului, se mănâncă preparate din porumb şi dovlecei, pentru a fi mai viguroşi peste iarnă. Sătenii îl cinstesc pe Sfântul Pantelimon pentru ca acesta să le dăruiască şi la anul multe fructe, iar poamele să nu fie viermănoase. De asemenea, Sf. Pantelimon însoţeşte vara şi o roagă să revină în anul următor tot atât de mănoasă ca în anul precedent. Sfântul se prăznuieşte pentru a feri gospodăriile de grindină şi pentru a aduce noroc celor care călătoresc. În acelaşi timp, Sf. Mucenic Pantelimon alungă paguba, teama şi neliniştea din casele celor care-l cinstesc prin rugăciune, dăruind săracilor pepeni, dovlecei şi porumb.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii