Superstiţii şi credinţe legate de cea mai lungă zi din an Astăzi are loc solstiţiul de vară

Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului, când Soarele se află la cea mai mare sau la cea mai mică înălţime faţă de Ecuator. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei.

Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt care generează la nivelul latitudinilor medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor. Pe 21 iunie, la ora 13.51, este momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice. Aşadar, astăzi vom avea cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte a anului.
Solstiţiul de vară a fost, din timpuri străvechi, un moment încărcat de superstiţii şi de semnificaţii. În emisfera nordică, solstiţiul de vară are loc în jurul datei de 21 iunie, iar în emisfera sudică, este plasat temporal în jurul datei de 21 decembrie.

Fenomenul nopţilor albe

Denumirea de solstiţiu („soarele stă“) este dată de schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar la nivelul latitudinilor ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe“. Anumite ritualuri legate de miezul verii par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstiţiul de vară era o vreme a purificării prin apă şi foc, un timp când spiritele pământului şi ale cerului păşeau printre oameni. În această perioadă, puteau fi găsite comori îmbelşugate în aur, iar zânele şi vrăjitoarele erau mai prezente decât în orice altă perioadă a anului. Peste câmpuri erau purtate torţe, în scopul îndepărtării bolilor din grâne, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni făpturi asemănătoare vampirilor. La români, solstiţiul de vară este apropiat şi legat de sărbătoarea Sânzienelor, marcată pe data de 24 iunie. Sânzienele sunt făpturi magice, aeriene şi silvice, care au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum şi însuşiri de leac florilor, belşug în câmpii şi fertilitate animalelor. Coroniţele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nunta în vară, dacă erau găsite dimineaţa acoperite de rouă. Solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate. Se consideră că solstiţiul de vară generează o energie a pasiunii, a vitalităţii, a creativităţii şi a belşugului.

Tradiţia solstiţiului de vară

Solstiţiul de vară era şi un prilej de găsire şi de folosire a apei magice. Îmbăierea în lacuri sau în râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apă cu ierburi, în noaptea solstiţiului, reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi a vigorii. Miezul verii a dat mereu prilejul organizării unor festivaluri dedicate atât focului, cât şi apei. Atotputernicia Soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate necazurile. Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei.