Tradiţii şi obiceiuri de Florii Pentru sănătate, dragoste şi belşug în toate

Mâine, creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, adică Floriile, prin participarea la Sfânta Liturghie.
Floriile marchează rememorarea zilei în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim şi a fost întâmpinat cu ramuri înmugurite.

La finalul slujbei, fiecare pleacă acasă cu smicele sfinţite, adică ramuri de salcie. Aceste smicele se aşează mai apoi deasupra uşii de la intrarea în casă, la icoane, la intrarea în grajd şi la poartă. Credincioşii ţin acest obicei al smicelelor,  deoarece cred că pot fi protejaţi de boli tot anul, iar dacă sunt bolnavi cred ca se pot însănătoşi. De-a lungul timpului, în popor s-au păstrat multe tradiţii şi obiceiuri legate de sărbătoarea Floriilor, toate având ca scop dorinţa oamenilor de a fi sănătoşi, de a avea noroc în dragoste şi a fi prosperi. Unele tradiţii şi obiceiuri difera de la o zonă la alta, dar cele mai multe sunt comune pentru toate regiunile ţării.

De Florii trebuie să te împărtăşeşti

Se spune ca persoanele care ţin post şi se împărtăşesc în ziua de Florii, îşi pot pune o dorinţă în gând, iar aceasta se va împlini, indiferent dacă este vorba despre găsirea sufletului pereche, despre prosperitate financiară sau despre sănătate.

Fetele nemăritate se spală pe cap cu apă şi busuioc

Fetele nemăritate care vor să-şi întâlnească ursitul trebuie să-şi spele parul cu apa în care fierb câteva crenguţe de busuioc. Spălatul părului trebuie să fie făcut înainte de ivirea zorilor în dimineaţa de Florii. O altă tradiţie spune că de Florii, fetele nemăritate trebuie să toarne apă cu busuioc la rădăcina unui păr altoit, pentru ca băieţii să întoarcă privirea după ele ca după un copac înflorit. De asemenea, în unele zone rurale se mai păstrează obiceiul conform căruia fetele nemăritate aşază cu o zi înainte de Florii o oglindă şi o cămaşă curată lângă trunchiul unui unui păr altoit. La răsăritul soarelui, în Duminica Floriilor, obiectele pot fi folosite în farmece, pentru noroc în dragoste şi sănătate. În zonele rurale, fetele nemăritate încă mai ţin obiceiul împodobirii zestrei cu flori. Ele cred că prin acest gest îl vor îmbuna pe Mântuitorul Iisus să le aducă ursitul mai repede.

Obiceiul Lăzăriţelor


Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvara. Potrivit tradiţiei, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, îşi aduce aminte de plăcinte. Se grăbeşte să coboare, cade şi moare.
Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la ţară să facă ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post. În ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lăzăriţa, care era structurat după modelul colindelor. La acest ceremonial participau numai fetele. Una din fete, numita Lăzăriţa, se îmbrăca în mireasă şi colinda împreună în faţa ferestrelor caselor unde au fost primite. Lăzăriţa se plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lăzărică: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

Ramurile de salcie, pentru întâmpinarea lui Hristos

În ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos. Ele sunt sfinţite şi puse la icoane. Se credea că nu e bine sa renunţi la aceste ramuri dacă nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau şi pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta sa rodească. Exista credinţa ca abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teamă ca aceştia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiţi cu ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, matisorii erau aruncaţi în curte când începea să bată grindină. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate. Ramura de salcie sfinţită era utilizată şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încingeau cu salcia că sa nu le mai doară şalele. Exista şi obiceiul ca părinţii să-şi lovească copiii cu nuieluşa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că aşa vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.