Tradiţii şi superstiţii legate de această zi Întâmpinarea Domnului, una din cele mai vechi sărbători religioase creştine

Întâmpinarea Domnului, cunoscută în popor şi sub denumirea Stretenia sau Ziua Ursului, este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioara Maria, conformându-se Legii, a mers la templul din Ierusalim, la 40 de zile după naşterea Domnului, pentru curăţirea ei.

La 40 de zile de la Naşterea Domnului, pe 2 februarie sâmbătă, Biserica prăznuieşte un eveniment deosebit de important din viaţa pământească a Mântuitorului, un mare praznic împărătesc: Întâmpinarea Domnului, una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Prima atestare documentară a acestei sărbători se găseşte în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că această sărbătoare se ţinea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea Domnului. Printre autorii care au întocmit Slujbe închinate acestui praznic se numără Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Grigorie Teologul, precum şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Întâmpinarea Domnului s-a petrecut când s-au împlinit 40 de zile de la naşterea Pruncului Sfânt, Care a fost dus la Templul Ierusalimului, după Legea lui Moise, potrivit căreia orice întâi născut de parte bărbătească trebuia să fie închinat Domnului şi să se dea jertfă, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, pentru purificarea mamei. Preasfânta Fecioară Maria, deşi nu avea nevoie de purificare, deoarece a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei, s-a supus cu smerenie Legii timpului. Fiul lui Dumnezeu întrupat a fost purtat în braţe de Fecioara Maria, care I L-a încredinţat în biserică dreptului Simeon care I S-a închinat cu smerenie. Mare cărturar al Legii Vechi, dreptul Simeon s-a născut cu 360 de ani înainte de Naşterea Domnului şi ducea o viaţă sfântă, căruia i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristos, după cum ne relatează Sfântul evanghelist Luca. Simeon, iubitorul de Dumnezeu, l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului. În acea zi, Dreptul Simeon a trecut la Domnul.

De Stretenie, oamenii prognozau cum va fi vremea

Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Al Mare sau Martin. Pentru a câştiga bunăvoinţa animalului sălbatic, ei aşezau pe potecile pe unde obişnuia să treacă acesta, bucăţi de carne sau vase cu miere de albine. Se consideră că puterea acestui animal era transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, dacă aceştia se ungeau, în ziua de 2 aprilie, cu grăsime de urs. De asemenea, pentru a fi puternici şi căliţi în viaţă, copiii firavi erau botezaţi cu numele de Ursu. Bolnavii de „sperietoare" erau trataţi în această zi prin afumare cu par smuls dintr-o blană de urs iar, în satele pe unde se întâmpla să treacă ţiganii ursari, se obişnuia ca bărbaţii să fie călcaţi terapeutic de către urşii dresaţi. Se credea că, dacă în aceasta zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în ziua de Stretenie cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii. De ziua ursului, în funcţie de starea vremii, bătrânii făceau prognozarea timpului optim al culturilor de peste an, stabilind acum un adevărat grafic al semănăturilor de primăvară. Prin livezi se purtau adevărate dialoguri între pomicultori şi pomi, iar pomii fructiferi fără rod în anul ce a trecut erau ameninţaţi cu securea. Se credea că în felul acesta, pomii vor fi determinaţi să rodească. Legat de acest moment calendaristic, se mai credea că Stretenia, sub înfăţişarea unei divinităţi meteorologice feminine, trecea peste ape. Dacă acestea nu erau îngheţate, Stretenia făcea un pod de gheaţă peste ele.