Vine prohibiţia Unde şi când putem pescui în 2013 în Delta Dunării?
Vine prohibiţia: Unde şi când putem pescui în 2013 în Delta Dunării?
21 Mar, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
3616
Marime text
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării anunţă că în Monitorul Oficial al României nr. 145/19.03.2013 a fost publicat Ordinul privind prohibiţia pescuitului emis de Ministerul Mediului şi Schimbărilor climatice (400/15 martie 2013).
Ordinul privind prohibiţia pescuitului instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 8 aprilie – 6 iunie inclusiv, şi în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 8 aprilie – 22 mai inclusiv. În Complexul Razim-Sinoe şi în lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie – 29 iunie inclusiv. O excepţie de la perioadele menţionate anterior o constituie pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial la ştiucă, perioada de prohibiţie pentru această specie de peşti încetează la data de 25 martie 2013. Astfel, în perioada 8 aprilie - 6 iunie inclusiv, pescuitul ştiucii se poate efectua numai cu folosirea echipamentelor de pescuit recreativ/ sportiv şi a momelilor artificiale, cu eliberarea capturii în mediul acvatic natural.
Când sunt interzise năvoadele?
Din prevederile Ordinului privind prohibiţia pescuitului în scop comercial şi familial al scrumbiei de Dunăre, aceasta se stabileşte pe sectoare, astfel (Art. 6): a) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 29 aprilie - 8 mai inclusiv; b) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 20 de zile, în perioada 1 mai – 20 mai inclusiv. Ţinând seama de prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul privind prohibiţia pescuitului în anul 2013 interzice folosirea năvoadelor în delta, în lunca inundabilă a Dunării şi în complexul Razim - Sinoe, pe o durată de 183 de zile, în perioada 1 aprilie - 30 septembrie folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în perioada 8 aprilie - 30 septembrie inclusiv; folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Razim - Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului. Ordinul privind prohibiţia pescuitului prevede că dimensiunile minime ale peştilor şi ale altor vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite să fie conforme cu cele aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic. Art. 10, alin. 2 şi 3 prevăd condiţiile care permit desfăşurarea activităţii de pescuit, în perioada de prohibiţie, în amenajările piscicole situate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii