Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:08 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antoanela Manac a făcut o cursă frumoasă la Cupa Europeană din Norvegia (galerie foto)

ro

18 Aug, 2016 00:00 1751 Marime text


Sportiva constănţeană Antoanela Manac, declarată triatlonista anului 2015 la categoria Elite de către federaţia română de profil, a participat în calitate de componentă a lotului naţional Under-23, la Tonsberg, la prima cupă europeană organizată în Norvegia.
 
După cum se precizează pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Triatlon, din pricina poluării apei, segmentul de înot a fost anulat, astfel că întrecerea a devenit un duathlon sprint (4,8 km alergare - 20 km bicicletă - 2,4 km alergare).
 
„Antoanela Manac a făcut o cursă frumoasă, ocupând, împreună cu o sportivă din Olanda, locul 12-13, din 26 de concurente. Timpul înregistrat de Antoanela a fost 1:01:07. Competiţia a fost câştigată de ucraineanca Yulia Yelistratova“, se arată pe site-ul FRT.
 
În 2014, Sportiva din Ucraina a câştigat secţiunea Elite Women de la Mamaia ETU Triathlon European Cup, etapă de Cupă Europeană desfăşurată cu ocazia Triathlon Challenge Mamaia. Un an mai târziu, la aceeaşi întrecere, Yulia Yelistratova a ocupat poziţia a treia.
 
Antrenorul Antoanelei Manac este Filip Grigorescu, iar la înot pregătirea sportivei de 20 de ani este coordonată de Răzvan Florea, medaliat olimpic în 2004.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii