Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:24 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi spune că Galatasaray nu l-a ofertat pentru postul de antrenor „Eu nu mă rog de nimeni şi nu stau la uşa nimănui“

ro

18 Feb, 2017 00:00 2377 Marime text
În presă s-a zvonit că, în urma despărţirii de Jan Olde Riekerink, clubul de fotbal Galatasaray Istanbul ar urma să aleagă pentru postul de antrenor între croatul Igor Tudor şi Gică Hagi. „Regele“ s-a arătat deranjat de această speculaţie şi a infirmat zvonurile. 
 
Echipa din Turcia l-a desemnat ca nou antrenor pe Igor Tudor, iar managerul tehnic al FC Viitorul a spus că el n-a avut nicio ofertă de la Galatasaray, cerând ca numele său să nu mai fie folosit în presă în asemenea situaţii. Hagi a precizat că nu se află în ipostaza de a-şi căuta echipă, iar, dacă-l vrea, Galatasaray să-l caute.

„Nu s-a pus problema să plec“

„N-a fost nicio ofertă, nu mă mai băgaţi de pomană unde nu trebuie, doar ca să vindeţi ziarul! Vă rog frumos, puţin respect. Când a fost ceva, eu v-am spus. Nu s-a pus problema ca eu să plec, să am oferte, să zic că vreau să plec. Mi s-a pus o întrebare şi am răspuns că oricând e posibil să se întâmple orice. Eu lucrez aici deocamdată, sunt aici şi credeţi-mă că cine mă doreşte, vine să mă vadă. Eu nu sunt întrebat dacă vreau? Nu mă rog de nimeni, nu stau la uşa nimănui, să stau să caut că n-am de muncă. Am, muncesc foarte mult, sunt implicat. Galatasaray trebuie să ajungă la mine. Ei trebuie să se roage de mine, nu eu de ei. Vor veni într-o bună zi. Dacă nu, vor rămâne cu victoriile de pe vremea noastră. Nu ne rugăm de nimeni. Mai sunt echipe şi în Turcia, şi în alte ţări. Când o să-i prind, vreau să-i bat şi la revedere! Să se gândească bine, o să ajung într-o zi să-i bat. M-aţi dat şi plecat sau că nu m-a luat Galatasaray. Eu nu sunt la coadă.
Stau eu la coadă cu vreunul, mai ales în casa aceea? Nu pot fi nici pe listă. Ori sunt, ori nu sunt. Eu sunt eu. Cine mă vrea, să vină. Aşa m-aţi băgat şi la Naţională, şi la toate. Fără să vreau eu. Întrebaţi-mă!“, a spus Hagi.

„Noi vom avea numai de câştigat“

Lider al Ligii 1, FC Viitorul întâlneşte duminică în deplasare, în etapa a 24-a a Ligii 1, campioana en-titre, Astra Giurgiu, care trage pentru a prinde un loc de play-off, fază a competiţiei în care formaţia constănţeană a acces deja. Joi seară, Astra a susţinut meciul din prima manşă a 16-imilor Europa League, 2-2 pe teren propriu cu echipa belgiană Genk.
 
„Astra are experienţă şi lot numeros, au ce schimbări să facă în efectiv după partida din Europa League, iar Şumudică ştie să o facă. Nu degeaba au ajuns în primăvara europeană, în ciuda problemelor interne pe care le-au avut. Cei de acolo ştiu să gestioneze astfel de momente. Indiferent ce se va întâmpla, noi vom avea numai de câştigat, că suntem în formare. Astra e mai experimentată, are jucători cu multe meciuri în cupele europene şi în Liga 1. Noi încercăm să câştigăm însă. Vor fi meciuri frumoase cu Astra, şi în campionat, şi în Cupă. Nu va conta terenul, pentru că amândouă jucăm fotbal“, a arătat Hagi.

Depind numai de ei

Managerul tehnic al FC Viitorul spune că lucrul cel mai important pe care l-a câştigat echipa sa în urma rezultatelor deosebite din ultima vreme, care i-a adus postura de lider al Ligii 1, e că „noi depindem numai de noi, nu de ceilalţi“. „Restul sunt vorbe. Noi jucăm mereu numai pentru noi. Creştem, suntem în permanentă formare, întrucât, periodic, cei mai buni jucători ne pleacă. De anul trecut şi până acum, am schimbat vreo zece fotbalişti. Primul loc i se datorează jocului echipei, nu neapărat stabilităţii de la club. Astra, cu toate problemele ei, cum a ajuns în primăvara europeană?“, a arătat Hagi, care a mai spus: „Conform datelor, Benzar e cel mai bun fundaş dreapta, dar s-a vorbit mai mult de Pleaşcă, jucător care nu joacă. V-aţi plictisit de Benzar? De asemenea, şi de Viitorul se vorbeşte puţin, dar nu ne interesează, noi ne vedem de drumul nostru“.

„Nu ne va fi uşor, dar suntem încrezători“

Echipa Under-19 a FC Viitorul va juca săptămâna viitoare în deplasare cu echipa similară a FC Porto în optimile de finală ale Ligii Campionilor pentru Tineret (Youth League), iar Hagi are încredere că tinerii săi vor reuşi un meci bun. „Întâlnim o echipă din Portugalia, campioana europeană, care formează mulţi tineri. E o ţară cu multe academii de fotbal, iar jucătorii au în AND lucrul brazilian. FC Porto e o echipă bună, tehnică şi competitivă. Nu ne va fi uşor, dar suntem încrezători în fotbalul nostru. E deplasare, va fi mai greu, pentru că la juniori influenţează puţin unde joci, acasă ori în deplasare. Dar sper să trecem de acest aspect şi să avem capacitatea să ne impunem. Dacă jucăm după ei, cu siguranţă vom pierde. Dacă ne vom face jocul nostru, eu spun că vom câştiga“, a punctat „Regele“.

„Istoria o vor scrie ei, pe teren“

Cel mai mare jucător din istoria fotbalului românesc va fi alături de puştii Viitorului la meciul de la Porto. „Vom merge să-i sprijinim pe copii, să simtă că au pe cineva în preajmă. Istoria o vor scrie însă ei, pe teren, nu noi. Sunt convins că o vor face, pentru că echipa e foarte valoroasă, omogenă, puternică. Ideea mea e să facem un meci foarte bun, să ne impunem filosofia şi stilul nostru de joc. Dacă nu, asta e, oricum am realizat o performanţă până acum. E o experienţă foarte bună pentru copii. Le-am spus că ce au făcut până acum e fantastic, dar gândul nostru e mai departe. Victoria cu FC Copenhaga trebuie să le aducă mai multă încredere şi curaj, care să se vadă în teren. Valoare oricum au“, a mai spus Hagi.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii