HC Dobrogea Sud Constanţa a ieşit triumfătoare în lupta cu CS Universitar Suceava

23 Sep, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1076
Marime text
În etapa a treia a Diviziei A de handbal, au fost puse faţă în faţă două echipe pretendente la promovare. Este vorba despre HC Dobrogea Sud din Constanţa şi CS Universitar din Suceava.
Meciul s-a disputat luni, în sala LPS Suceava.
Înainte de fluierul de start, echipele şi spectatorii prezenţi în sală au ţinut un moment de reculegere în memoria regretatului antrenor şi profesor Dumitru Bernicu.
Constănţenii au început mai bine jocul şi s-au distanţat la trei goluri după doar cinci minute, scor 4 - 1. Au urmat şase minute foarte bune pentru Universitatea, în care sucevenii au marcat de patru ori la rând, Burlacu şi Bursuc reuşind câte două duble, iar două minute mai târziu, scorul devenea 7 - 5 după două reuşite ale lui Preda, moment în care oaspeţii au cerut time-out.
În următoarele trei minute, universitarii le-au făcut cadou mai multe mingi constănţenilor, iar scorul a devenit 7 - 10. Însă la pauză, oaspeţii aveau un gol avantaj.
În final, echipa constănţeană HC Dobrogea Sud s-a impus cu 33 - 29 şi astfel a primit o şansă serioasă pentru promovare, Suceava fiind una dintre cele două echipe ce puteau să-i pună probleme.
Cei mai importanţi jucători ai Constanţei şi cel ce, alături de alţi doi colegi, a luat decizia de a înfiinţa acest nou club, Laurenţiu Toma, sunt de părere că Suceava, Bacăul şi Constanţa puteau să evolueze foarte bine şi în Liga Naţională.
„Am avut parte de un meci destul de tensionat, unul cu încărcătură fizică şi psihică. Ştiam că Suceava este o echipă redutabilă, mai puternică decât Bacăul. Noi am venit cu gândul de a câştiga şi am făcut-o, iar după părerea mea, promovarea se va juca în trei, noi, Suceava şi Bacăul, echipe ce trebuiau să fie în Liga Naţională, deoarece în acest sezon sunt formaţii mult mai slabe în primul eşalon. Noi avem ca obiectiv şi Cupa României, deoarece vrem să prindem o cupă europeană încă din acest sezon, pentru a nu mai aştepta încă un an“, a declarat Laurenţiu Toma.
HD Teleorman Alexandria - Poli Unistil Iaşi 32 - 32(12 - 14)
HC Buzău 2012 - CSU Târgovişte 37 - 20(15 - 13)
HC Farul Constanţa – CSM Cimentul Bicaz 52 – 24(29 – 12)
CSM Bucureşti II - Atletico Alexandria 36 - 38(15 - 19)
GSIP Moreni - Ştiinţa Municipal Bacău 20 - 37(8 - 20)
CSU Suceava - HC Dobrogea Sud 29 - 33(15 - 16).

Rezultatele etapei a III-a
LPS Piatra Neamţ - CS Bucovina Vicov 44 - 27(24 - 13)HD Teleorman Alexandria - Poli Unistil Iaşi 32 - 32(12 - 14)
HC Buzău 2012 - CSU Târgovişte 37 - 20(15 - 13)
HC Farul Constanţa – CSM Cimentul Bicaz 52 – 24(29 – 12)
CSM Bucureşti II - Atletico Alexandria 36 - 38(15 - 19)
GSIP Moreni - Ştiinţa Municipal Bacău 20 - 37(8 - 20)
CSU Suceava - HC Dobrogea Sud 29 - 33(15 - 16).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii