Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:22 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iubitori ai mișcării din Constanța și Tulcea s-au întrecut, la Mamaia, la Crosul Dobrogei. Au fost prezente și valori ale sportului (galerie foto)

ro

11 Nov, 2017 18:02 3790 Marime text
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Federaţia Sportul pentru Toţi, au organizează astăzi, la Mamaia, Crosul Dobrogei, activitate ce face parte din programul naţional „Campionii României - în şcoală, liceu şi universitate“.
 
De asemenea, întrecerea, care s-a adresat elevilor din ciclul gimnazial, fete şi băieţi, profesorilor de educaţie fizică şi sport din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanța, s-a desfășurat și cu ocazia sărbătoririi a 139 de ani de la revenirea Dobrogei la România. Au participat iubitori ai mișcării din județele Constanța și Tulcea.
 
Startul crosului s-a dat de la Piaţeta Perla, iar sosirea a fost la Piaţeta Cazino. 
 
Invitaţi speciali au fost Elena Frîncu (membru în Comitetul Olimpic şi Sportiv Român) şi Ilie Floroiu (directorul CS Farul Constanţa).
 

Crosul Dobrogei, ediția I! Prima acțiune din programul Național Campionii României în școală, liceu și universitate. Un vis, o vreme excelentă și 1.800 de participanți! Profesorii au alergat alături de elevi, studenți și părinți. Mulțumim colegilor de la DJST Tulcea pentru participare. Organizatori: DJST Constanța, FEFS Constanța, ISJ Constanța, FRST. Parteneri: Primăria municipiului Constanța, Consiliul Județean Constanța, Agenția Antidrog. Mulțumim valorilor sportului: Elena Frîncu, Ilie Floroiu și Elena Fidatov!, a fost mesajul, postat pe Facebook, al Marianei Solomon, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța. 

 
Competitia s-a desfășurat pentru următoarele categorii:
 
1. Gimnaziu cls. V-VI fete
2. Gimnaziu cls. V-VI baieti
3. Gimnaziu cls. VII-VIII fete
4. Gimnaziu cls. VII-VIII baieti
5. Profesori educatie fizica
6. Profesori alte specialitati
 
 
Întotdeauna când venim cu inima deschisă la o acțiune și vremea ne ajută. Sper să fie o amintire plăcută pentru copii. Vrem să îi motivăm și toate lumea să își dea seama că mișcarea este foate importantă, și pentru socializare, și pentru sănătate. Ideea organizării acestui cros a fost a DJST Constanța și împlinindu-se 139 de ani de la unirea Dobrogei cu țara mamă avem mai multe evenimente care se vor desfășura, acesta fiin primul. Mă bucur că a avut un impact pozitiv. Pe viitor, am vrea să ne îndreptăm și spre mediul rural. Participarea la acest cros ne-a întrecut așteptările, mulți copii au fost din mediul rural, dar au venit și de la Tulcea, a mai spus Mariana Solomon.  
 
Festivitatea de premiere s-a realizat pe categoriile de participanți, astfel:
 
Pentru clasele  V-VI,  separat fete, baieti:
 
Locurile 1-10 – tricouri și diplome
             Loc 1-3 - treninguri și cupe
 
Pentru clasele  VII-VIII,  separat fete, baieti:
Locurile 1-10 – tricouri și diplome
            Loc 1-3 - treninguri și cupe
 
Pentru profesori :
            Locurile 1-10 – tricouri și diplome
            Loc 1-3 - treninguri și cupe
Am organizat acest eveniment frumos pentru sănătate prin mișcare. Copiii să învețe să se miște, să facă sport în timpul liber. Este o oportunitate atât pentru cadrele didactice, cât și pentru copii, dar și pentru studenții noștri de a se manifesta cu ocazia Zilei Dobrogei, sărbătorind acest eveniment prin mișcare, a precizat prof. univ. dr. Mirela Damian, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică și Sport a Universităţii „Ovidius“. 
Un eveniment extraordinar. Ziua Dobrogei serbată prin sport. Ne bucurăm că am fost invitați și că este o așa de mare participare. Am venit cu opt copii din Tulcea, de la secția de atletism a CSM Danubiu Tulcea, să facem un schimb de experiență, cu două cadre didactice și cu Elena Fidatov, sportiv reprezentativ al nostru, campioană mondială la cros în 1996. Salutăm prezența profesorilor de sport din județul Constanța. Toți participanții la acest cros sunt câștigători, pentru că promovăm mișcarea și un stil de viață sănătos. Dumnezeu ne-a zâmbit și ne-a dat o vreme incredibilă pentru sport. Poate că e un semn că mișcarea are susținere și de sus, a spus Liviu Ulrich, director DJST Tulcea.  
 
Din partea Federației Sportul pentru Toți s-au acordat diplome pentru locurile 1-10 la toate categoriile.    

Sursa foto: Facebook (Mariana Solomon, Elena Fidamoro)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii