„Marinarii” au intrat ieri în vacanţă Un fost coechipier al lui Ianis Zicu a venit la FC Farul de la FC Vaslui (galerie foto)
„Marinarii” au intrat ieri în vacanţă: Un fost coechipier al lui Ianis Zicu a venit la FC Farul de la FC
03 Dec, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
4469
Marime text
Antrenorul Ştefan Petcu vrea să împrospăteze lotul constănţean, urmând a testa la Constanţa mai mulţi jucători, între 6 şi 13 ianuarie 2014
Fotbaliştii Farului au intrat ieri în vacanţă. Iniţial, se stabilise ca „marinarii” să se pregătească toată săptămâna şi apoi să primească liber, până pe 13 ianuarie 2014, dar antrenorul Ştefan Petcu a explicat că s-a considerat că e mai bine să se pună punct mai devreme activităţii jucătorilor pe anul în curs.
„Am discutat cu şefii clubului şi am ajuns la concluzia că nu aveam de ce să-i mai ţinem. Nu prea mai aveam ce face cu ei, doar pregătire de voie, de vacanţă. Băieţii au primit programe de pregătire pentru cinci săptămâni de pauză, trebuind să lucreze din două în două zile. Este adevărat, vacanţa e cam lungă, dar nu avem ce face”, a arătat Ştefan Petcu. Principalul Farului a mai spus că, timp de o săptămână, între 6 şi 13 ianuarie 2014, va testa la stadion mai mulţi fotbalişti noi, sperând ca la reunirea lotului să aibă variantele de „împrospătare” a grupului. După meciul cu SC Bacău, pierdut de Farul cu 0-3 la Constanţa, fosta glorie a „marinarilor” a spus că toate posturile sunt deficitare la echipă şi că are nevoie de dubluri. „În perioada următoare, vom căuta jucători.
Lotul trebuie împrospătat. De asemenea, trebuie să efectuăm o pregătire de iarnă foarte bună. Cunosc situaţia cu lotul şi cu pregătirea încă din vară, am vorbit cu Ion Răuţă”, a spus Ştefan Petcu, ale cărui ajutoare în staff-ul tehnic sunt Doru Carali (antrenor secund), Gică Mina (antrenor cu portarii) şi Cătălin Buşuricu (preparator fizic). „Echipa a suferit la capitolul fizic. Se vede. Diferenţa este foarte mare. De aceea am ţinut foarte mult să aduc şi un preparator fizic. Este un fost junior de-al nostru şi a mai lucrat în acest post la FC Vaslui, Dacia Mioveni sau Bihor. Chiar dacă o duc eu din alt punct de vedere, ne trebuia un preparator, care face 70% din program. Nu este aşa de simplu, nu e numai alergare. Trebuie lucrat, că jucătorii nu au forţă, nu au forţă explozivă, n-au nimic. Acum încercăm să ne organizăm mai bine, încercând să intrăm în play-off. Dacă nu, să rămânem în Liga a 2-a”, a declarat Ştefan Petcu, tehnicianul bucurându-se că, deşi a avut parte de un debut nefast pe banca tehnică a Farului, spectatorii l-au aplaudat. „Am beneficiat de o primire bună din partea publicului. Mă bucur că au înţeles că nu puteam face mai mult la acest moment. Dacă eram de şase-şapte luni la echipă, da, ziceam, dar aşa...”, a precizat Petcu.
Are şi licenţa B UEFA
Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport de la Universitatea „Ovidius” Constanţa, Buşuricu are 30 de ani şi a făcut parte din grupa 1983 a Farului (juca fundaş stânga), unde l-a avut antrenor pe Iosif Bukkosy şi unde a fost coechipier, printre alţii, cu Ianis Zicu. A evoluat până aproape de 21 de ani, când a trebuit să renunţe la fotbal din pricina unei accidentări, dedicându-se studiilor. Buşuricu a absolvit şcoala de preparatori fizici a Federaţiei Române de Fotbal, un curs de masaj şi kinetoterapeut şi un modul psihopedagogic. Are definitivat în învăţământ şi deţine şi licenţa B UEFA. A fost preparator fizic la Săgeata Năvodari, CS Mioveni, FC Bihor Oradea şi FC Vaslui, echipe la care a lucrat cu antrenori precum Aurel Şunda, Ionuţ Popa, Ilie Stan, Mihai Stoichiţă, Marian Pană şi Ionuţ Moşteanu. A mai activat ca profesor la Şcoala „Grigore Moisil” din Năvodari (timp de patru ani) şi la un centru de recuperare medicală (kinetoterapeut). La FC Farul a venit de la FC Vaslui.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii