Proiect de hotărâre de CJC privind exprimarea acordului pentru preluarea bazei sportive „Farul“ din Constanța

19 May, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3397
Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa este convocat în şedinţă ordinară marţi, 23 mai, de la ora 13.00, în Sala „Remus Opreanu“ din cadrul Palatului Administrativ - Consiliul Judeţean Constanţa, iar pe ordinea de zi se află şi un proiect de hotărâre, iniţiat de către preşedintele CJC, Marius Horia Ţuţuianu, „privind exprimarea acordului pentru preluarea unor bunuri imobile, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Turismului şi Sportului - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa“.
Este vorba de baza sportivă „Farul“ din Constanţa. Recent, a intrat în vigoare hotărârea de Guvern privind revocarea dreptului de folosinţă gratuită al Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa asupra respectivei baze, aflată în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa. Format din terenuri şi clădiri, în suprafaţă totală de 78.143,29 de metri pătraţi, complexul sportiv „Farul“, situat în municipiul Constanţa, strada Primăverii nr. 2, fusese transmis prin Hotărârea Guvernului nr. 666/12 iulie 2001, în folosinţa gratuită a CS FC Farul Constanţa, pe o perioadă de 49 de ani. Clubul constănţean a intrat în faliment în 2016, iar complexul sportiv s-a degradat constant în ultimii ani, având nevoie stringentă de reabilitare. Costurile de întreţinere şi modernizare sunt însă însemnate.
„Consiliul Judeţean vrea să preia baza. După hotărârea de Consiliu Judeţean, vom depune toate diligenţele la ministerul de resort, întrucât acesta trebuie să-şi dea acceptul. În primul rând, vreau să redau sportului constănţean acest stadion. Vom vedea pe ce axe de finanţare putem merge pentru reabilitarea sa, ori pe fonduri europene, ori de la Compania Naţională de Investiţii. Vom chema la discuţii toate cluburile de fotbal din Constanţa, vorbind deocamdată de juniorii de acolo, pentru a-şi putea face şcolarizarea şi antrenamentele la terenurile care mai sunt la baza Farul. Iar apoi vom vedea pe ce linie vom merge şi pentru o echipă mare, întrucât judeţul Constanţa merită să aibă o echipă mare de fotbal. Mai ales că, după cum ştiţi, Viitorul Constanţa, care are sediul la Ovidiu, a câştigat campionatul. La vremea respectivă, ne vom pune la masă şi vom discuta şi cu domnul Gică Hagi, să vedem pe ce linie merge. Mi se pare normal ca o echipă care s-a calificat în Liga Campionilor, în cupele europene, să poată disputa, dacă este posibil, meciurile pe acest stadion. Stadionul de la Viitorul este foarte mic. Dar, repet, ne vom pune la masă cu toate cluburile de fotbal. Eu aş fi mândru dacă aş reuşi să unesc toate cluburile de fotbal într-o singură echipă mare, care să reprezinte judeţul Constanţa. Dar asta numai în urma unei mese rotunde, când putem discuta cu toţi cei implicaţi în susţinerea sportului constănţean. La vremea respectivă, voi chema lângă mine şi oameni de afaceri din judeţ, ca să se implice în sprijinirea unei echipe de fotbal puternice în judeţ“, a declarat Marius Horia Ţuţuianu.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii