Editorial Printre întârzieri şi gunoaie, călătoria cu trenul rămâne un lux

 
„Este normal să fie mai mare biletul de tren, în toate ţările civilizate este la fel. Trenul este un lux şi oamenii plătesc mai mult că să îl aibă“, a fost comentariul fostului ministru, de acum, al Transporturilor, Dan Costescu. Ţin să spun încă de la început că sunt o iubitoare a „luxului“ de a călători cu trenul. Îmi place să merg cu trenul, deşi nu sunt un fan al CFR. Este, probabil, o reminiscenţă a călătoriilor din facultate, când aruncam câte ceva din grabă într-un rucsac şi plecam să cuceresc România.
 
Aşadar, experienţa mă face să fiu o cunoscătoare a luxului de a merge cu trenul, fie el Personal, Rapid, Accelerat sau, mai nou, Regio sau InterRegio. Folosesc adesea trenul pentru a merge din Constanţa la Medgidia, călătorie care astăzi durează cel mult 25 de minute, în timp ce cu maşina timpul se dublează. Vă spun din start: călătoria cu trenul poate fi numită oricum: aventuroasă, plictisitoare, lungă, scurtă, însă nicidecum un lux. Nici măcar la Clasa 1! Dar să nu îl contrazicem pe Dan Costescu, de altfel, un cunoscător al transporturilor şi mai ales al CFR-ului.
 
Să îl urcăm însă într-un tren. Să zicem Regio 8343, care face legătura între Călăraşi şi Constanţa. Nu de la capăt de linie, ci de pe traseu. Să zicem că de la Medgidia. Ei bine, domnule ex-ministru, dacă şi după asta o sa ziceţi că a călători cu trenul este un lux, atunci, mă-nclin.
 
De cum ridici piciorul de pe peronul gării pentru a-l pune în tren, te întrebi dacă ai luat cea mai bună decizie. O duhoare deosebită - un amestec de bere, urină şi coji de seminţe - te face să te gândeşti care miros specific transportului în comun e mai suportabil vara: acesta sau cel de transpiraţie. Nasul este însă un organ nesimţit, aşa că se obişnuieşte repede. Odată ajuns în vagon, te gândeşti la tot felul de metode de a trece fără a atinge prea multe în jur. În sfârşit, găseşti un loc liber. Nu e chiar ce ai fi vrut, dar e singurul, aşa că îl ocupi fără prea multe gânduri. În spate, în faţă şi în stânga sunt familii de romi, plecate cu purcel şi căţel spre mare. Probabil la cerşit. Bunici, părinţi şi copii. Mulţi, gălăgioşi şi needucaţi. Speri să vină controlul cât mai repede şi să le spună că la prima staţie trebuie să coboare pentru că nu au bilet. Stupefacţie totală: copiii nu plătesc, iar părinţi şi-au luat bilet, învăţând din experienţele anterioare.
 
Ce rămâne de făcut? Să stai într-un colţ, nemişcat, să găseşti o metodă de a respira fără a inhala toată duhoarea şi să fii cât mai greu de observat, astfel încât să nu intre vreun puradel în vorbă cu tine.
 
În rest, da, e un lux să mergi cu trenul. Preţurile sunt realmente prea mari pentru condiţiile de călătorie oferite. Adică să ajungi la destinaţie cu zece ore întârziere poate fi considerat un lux.