Editorial Ultimul 23 August sau de ce patriotismul a îngheţat într-un sfert de veac

Până acum un sfert de veac, manifestările dedicate zilei de 23 August reprezentau mare prilej de bucurie naţională, exprimată, cum altfel, decât cu aplauze, urale şi preamăriri ale cuplului dictatorial. Până în 1989, manifestările de 23 August au fost spectacole enorme, cu efort uman dus la maximum de conducătorii care elogiau ziua în care, în urmă cu 70 de ani, România a întors armele împotriva aliatului de până atunci, Germania hitleristă, trecând în tabăra SUA, Marii Britanii şi URSS. Tot atunci, la ora 17.30, din ordinul Regelui Mihai I, se produce arestarea lui Ion Antonescu şi a lui Mihai Antonescu. Ziua Naţională a României se sărbătoarea vara, iar oamenii vedeau (sau erau obligaţi să vadă) acea zi drept o datorie morală de a ieşi în număr copleşitor în stradă, iar în toată ţara erau organizate parade cu fast şi spectacole omagiale în cinstea conducătorilor. Cel puţin din punct de vedere al momentului sărbătoririi Zilei Naţionale, România a mers înainte, ca axe temporale: mai întâi, între1866 - 1947, Ziua Naţională era primăvara, pe 10 mai. Apoi, în perioada 1948 - 1989, a fost vara, în ziua de 23 august. Iar din 1990 a ajuns chiar în prima zi de iarnă, de 1 Decembrie. Ziua Naţională a înaintat, însă spiritul patriotic pare să fi regresat tot mai mult. Oare vremea tot mai rece a anotimpului în care se serbează ziua să fi îngheţat şi simţul patriotic în români?

Acum 24 de ani, pe 23 august, România îmbrăca pentru ultima oară haina acestei sărbători, fiind a 42-a şi ultima data când această zi reprezenta Ziua Naţională a României. Despre actul de la 23 august 1944 din România s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns poporului român, cu destulă abilitate, unele adevăruri, în majoritate nefaste pentru România. Până în anul 1953, anul morţii lui Stalin, sărbătoarea de 23 August reprezenta „eliberarea ţării noastre de către glorioasa armată sovietică“, iar ulterior a devenit „ziua eliberării de sub jugul fascist“. Prima dată în tribuna oficială a unei astfel de manifestări ieşea în public, în 1956, Nicolae Ceauşescu, alături de şefii Partidului Muncitoresc Român. De atunci, an de an, până în 1989, Ceauşescu a fost nelipsit de la defilările şi grandioasele adunări organizate de 23 August. În anii '70, ziua de 23 august a ajuns „ziua insurecţiei antifasciste“. În anii '80, s-a vorbit despre „revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă“, iar în această decadă, demonstraţiile şi paradele au fost mutate pe Stadionul „23 august“. Oricare ar fi fost scopul, oamenii aveau atunci măcar un motiv de a ieşi în stradă, de a se vedea unii cu alţii şi de a socializa.
Astăzi, spiritul patriotic răsare în jurul datei de 1 Decembrie, cu precădere la televizor şi pe reţelele de socializare. În rest, pare să fi rămas îngheţat undeva în timp. Vă mai amintiţi de ultima zi în care v-aţi simţit patrioţi vii?