Organizaţia maghiarilor din Sud-Est a rămas fără preşedinte Ferenc Pálosi a trecut ieri în nefiinţă, la 65 de ani
Organizaţia maghiarilor din Sud-Est a rămas fără preşedinte: Ferenc Pálosi a trecut ieri în nefiinţă,Trupul neînsufleţit a fost depus la Casa Albastră, unde cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc vineri, la ora 12.00, la Cimitirul Central. Ferenc Pálosi conducea organizaţia maghiară din Sud-Est de 11 ani şi dorea să-şi găsească un înlocuitor, dar nici unul dintre colegii săi de organizaţie nu era dispus să preia funcţia de preşedinte. Marţi, Ferenc Pálosi a fost prezent la întâlnirea ministrului Mediului, Laszlo Borbely, cu primarii şi şefii instituţiilor descentralizate de la Prefectura Constanţa. Avea doar 65 de ani.
Mesaje de condoleanţe
„Magyarország Nagykövetsége megrendüléssel tudatja, hogy Pálosi Ferenc, a Magyar Köztársaság konstanzai tiszteletbeli konzulja elhunyt. Osztozunk a család mély gyászában. Pálosi Ferenc kiemelkedő, mindenki által becsült és szeretett alakja volt nemzetünknek, emlékét megőrizzük."
„Ambasada Republicii Ungare la Bucureşti aduce la cunoştinţă cu consternare că s-a stins din viaţă Domnul PÁLOSI Ferenc, consulul onorific al Republicii Ungare de la Constanţa. Împărtăşim durerea imensă a familiei decedatului. Domnul PÁLOSI FERENC era un membru marcant al naţiunii noastre, apreciat şi iubit de toată lumea. Îl vom păstra în amintirea noastră!"
Cu inimile
împietrite de durere, dr. Ildiko Toldişan şi dr. Mihai Toldişan anunţă trecerea
bruscă în nefiinţă a celui ce a fost Ferenc (Feri) Pálosi, Consul onorific al
Republicii Ungare la Constanţa, vicepreşedinte al Clubului Ardelenilor din
Constanţa şi preşedinte UDMR - Filiala Sud-Est, un om minunat, cu un caracter
ireproşabil, iubit de toţi cei care l-au cunoscut, apreciat şi stimat. Sufletul
lui cald ne-a înfrumuseţat vieţile. Amintirea lui va rămâne veşnic vie şi
frumoasă în inimile noastre sfâşiate de durere. Nu îl vom uita niciodată!
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!
Am aflat cu profund regret despre trecerea în nefiinţă a preşedintelui
filialei UDMR Constanţa, Ferenc Pálosi. Este o pierdere grea pentru
familie şi cei care l-au cunoscut. A fost un politician onorabil şi un om
deosebit. Transmit pe această cale condoleanţe familiei, prietenilor şi celor
apropiaţi.
Preşedinte PDL Constanţa,
Christian Gigi Chiru
Prefectul Judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, regretă profund trecerea în nefiinţă a domnului PÁLOSI FERENC, consul onorific al Ungariei la Constanţa, care a reprezentat cu onoarecomunitatea maghiară constănţeană. Sincere condoleanţe îndureratei familii şi întregii comunităţi maghiare pentru această neaşteptată pierdere. Dumnezeu să-l odihnească!
Prefectul judeţului a depus o coroană de flori la trupul neînsufleţit al consulului onorific al ungariei la constanţa
Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a depus astăzi o coroană de flori la trupul neînsuflețit al domnului Pálosi Ferencz, consul onorific al Ungariei la Constanța și președintele organizației județene UDMR Constanța:
"Este o pierdere grea pentru familia domniei-sale și pentru comunitatea maghiară din Constanța, dar și pentru toți cei care l-au cunoscut. Am fost și eu, ca toți cei din jur, de altfel, șocat de această bruscă dispariție, cu atât mai mult cu cât marți ne-am întâlnit în cadrul vizitei oficiale a domnului ministrului Laslo Borbely la Constanța și părea în formă, achitându-se cu responsabilitate de sarcinile pe care le avea de îndeplinit, iar cu o seară înainte, la deschiderea oficială a Zilelor Filmului Rus la Constanța, vorbea cu entuziasm despre copiii și nepoții săi. Îmi reînnoiesc pe această cale sincerele mele condoleanțe familiei și tot regretul pentru trecerea în neființă a domnului Paloși. Dumnezeu să-l odihnească în pace!"
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp