Primãria Ovidiu face parc de recreere ce traverseazã oraşul

25 Nov, 2011 01:00
ZIUA de Constanta
3727
Marime text
Primarul
oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai, anunţã cã în urmãtoarele luni se va da
drumul unei investiţii de 700.000 de euro, bani proveniţi din fonduri de
mediu, pentru amenajarea unui parc ce va traversa localitatea de-a
lungul unei strãzi intregi
Mai exact, este vorba despre parcul ce va fi amenajat pe toatã lungimea strãzii Poiana, la capãtul cãreia se aflã lacul Siutghiol.
La acest moment, proiectul se aflã în evaluare pentru a se vedea oportunitatea finanţãrii, însã şansele ca acesta sã fie declarat eligibil sunt mari. Probabil contractul se va materializa în urmãtoarele luni, ceea ce înseamnã cã va fi gata abia dupã alegerile din 2012. Primarul Dumitru Bocai sperã sã fie tot el cel care va tãia panglica de inaugurare a investiţiei, în aproximativ un an şi jumãtate. „Parcul va avea locuri de joacã, bãnci pentru odihnã, multã verdeaţã, pomi, tot ceea ce este necesar pentru ca vârstnicii şi copiii, dar şi ceilalţi locuitori sã se bucure de un mediu plãcut", spune primarul Dumitru Bocai.
Tot pentru cei mai mici locuitori ai oraşului, însã mult mai devreme, va fi amenajat Orãşelul Copiilor, cu ocazia apropierii sãrbãtorilor de iarnã. Acesta va fi deschis din 15 decembrie. De asemenea, la fel ca în fiecare an, tot oraşul va fi împodobit de sãrbãtoare. Disponibilitatea Primãriei în ceea ce priveşte împodobirea întregului oraş vine de la faptul cã primarul, ca un bun gospodar al administraţiei locale, a ştiut sã facã economie şi în fiecare zi din an a ţinut iluminatul public mai puţin cu orã decât o fãcea în mod obişnuit, tocmai pentru a nu se împovãra foarte mult la final de an atunci. Podoabelor din anii trecuţi li se vor adãuga şi unele noi, câteva ce-i drept, achiziţionate de Primãrie, aşa cum se întâmplã în fiecare an.
La doi paşi distanţã de a bãga douã milioane de euro în asfaltare
Tot la capitolul proiecte pentru oraş, autoritatea localã este la câteva zile distanţã de semnarea contractului de finanţare pentru asfaltarea a 37 de strãzi din oraş şi pentru efectuarea tuturor lucrãrilor adiacente - trotuare, borduri şi scurgeri de apã pluvialã. Proiectul se deruleazã prin Zona Metropolitanã, valoarea acestuia ajungând la douã milioane de euro. Imediat dupã ce va fi semnat contractul de finanţare, se va da drumul la procedurile care ţin de scoaterea la licitaţie a contractului.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii