Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:09 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dicţionar Lumea artistică a Constanţei (I) Teatrul de Balet Oleg Danovski

ro

07 Jun, 2018 22:34 3344 Marime text


Publicat la Editura Mondograf, în anul 2001, sub egida Teatrului de Balet „Oleg Danovski”, „la iniţiativa directorului-manager de atunci dr. Anamaria Munteanu”, „Dicţionar. Lumea artistică a Constanţei (I). Teatrul de Balet Oleg Danovski” se dorea a fi primul dintr-un ciclu de lucrări ce urmau să constituie o adevărată memorie-arhivă a teatrelor constănţene.

Avându-l pe coperta 2 într-un fotoportret, coregrafului şi directorului fondator Oleg Danovski (1917-1996) îi sunt dedicate circa 12 pagini, cuprinzând date biografice.

Tot acelaşi gen de date biografice veţi putea descoperi şi despre scenografi şi regizori ai teatrului constănţean ori prim-balerini ai trupei de balet. Nu sunt uitaţi nici colaboratorii Teatrului de Balet „Oleg Danovski“, cărora li se alătură repertoriul teatrului din perioada 1978-2001 şi componenţa trupei în turneele din aceeaşi perioadă, precum şi cei care au participat la Concursul Naţional de Balet de la Constanţa, ori la Festivalul Internaţional de Dans.

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari