#citește Dobrogea Nasradin Hogea în Dobrogea tătarilor crimeeni

Născută și crescută într-un minunat sat tătar din istorica Dobroge (Dobruge, Tobârșa) am simțit personalitatea nemuritorului hoge Nasradin, cum îi zicem noi, prezent în casa și în școala tătară.
Noi nu avem documente istorice precise despre venirea noastră în Dobrogea. Datarea este diferită după zone, sate, familii.




Astfel, se știe că, pe la anul 900, zona Tulcei și a Isaccei (ambele denumiri au origine turcă, cumană), apoi pe la 1260, zona Babadag, iar mai târziu, în jurul lui 1290, zona Banat, au primit prin Paleologi sute de mii de turci, turcmeni, nohay. Dar nu ne întrebăm ce s-a întâmplat cu imperiul Cumanilor, cu kîpcegii care fugeau la 1241 de mongoli? Oamenii nu dispar, nu mor, nu pleacă toți, asimilarea naturală trece prin istoria omenirii, uneori și din motive voite, fără menționări.

Satul meu natal se numea Aqbaș, azi comuna Albești și se află la 12 km de Mangalia. Am scris în două ediții bilingve (în tătară și în română) monografia lui, în 2007 și în 2019. Primind în luna mai 2020, prin amabilitatea scriitoarei D.Dobrița-Bîlea, cartea Calea lui Nastratin (studiu monografic) semnată de scriitorul clujean Iulian Dămăcuș (ed.Napoca Star), mi-am reîmprospătat cultura neamului prin Nastratin.

Noi, tătarii, îl avem pe Nasradin al nostru, prezent ca înțelept în viața noastră de toate zilele. Ne trezeam dimineața cu îndemnul la muncă dat de Nasradin ogea, ne jucam și ne ocroteam cu sfaturile lui, mâncam după îndemnul lui la cumpătare și adormeam cu poveștile lui despre lumea cea suportabilă numai după calea arătată de EL! Am crescut cu și prin Nasradin ogea, de aceea am savurat opera documentată și plină de aprecieri a spiritului popular turc a d-lui Dămăcuș. Nasradin nu era un om simplu din popor, cultura și gradul lui de înțelepciune dovedesc faptul că făcea parte din elită. De-alungul capitolelor, 16 la număr și pline de acea „curajoasă prin cultură” imixtiune în civilizațiile lumii și în operele în cauză, autorul oferă cititorului de astăzi un Nastratin etern viabil și contemporan, de exemplu primul capitol ne sugerează prezența măgarului-simbol în viaţa eroului, fie el imam, cadiu sau țăran.

Toată lumea turcă știe că la Konya, Șivrihisar (despre care noi, tătarii mai știm că acolo am migrat cu secole în urmă) s-a născut Nasreddin, fiul lui Abdulla efendi și al Sîdikăi (1208-1284), cel care a răspuns idealului uman prin satira sa la adresa aspectelor sociale, cel care râde la necaz și plânge la bucurie.

El, Nastratin sau Nasreddin, trăia în Konya, în Uzbekistan sau în Dobrogea, educând copiii și înseninând bătrânii, care doar așa puteau suporta viața... Conviețuind cu Demiurgul, cu Timurlenk, cu Murad I, cu Evlya Celebi, Nasreddin străbate Orientul, Balcanii, Carpații și chiar Occidentul, alăturându-se cu gloria înțelepciunii lui Juha năzdrăvanul, Panurge, Piter Proud, Păcală...

Iulian Dămăcuș scrie: „Războiul (n.n. fără arme) Hogii continuă și pe timp de pace, ba chiar și în somn/vis” (Calea lui Nastratin, studiu monografic, Napoca Star 2020, p.17) pentru a defini universalitatea Eroului filosof şi umorist. Nasradin tătarul, Nasreddin turcul, Nasratin românul a studiat cu mari învățați ai vremii precum: Seyyid Mahmud Hayrani, cu Sezid Hagi Ibrahim, cu Sarî Saltuk Dede (al cărui mormânt se află în România la Babadag (muntele tatălui), ajungând el însuși profesor la școala teologică, medrese din localitate.

Peregrinând din loc în loc, strămoșii mei construiau așezarea pornind de la 3 elemente de bază: geamia sau moscheea, fântâna și școala! Trec peste capitolul moartea lui Nastratin, deoarece eu nu consider că el ar fi murit și amintesc „gaura de la mormânt, lăsată pentru a observa lumea” (op.cit.p 23).

Iată-l pe Nasraddin Ogea al copilăriei mele: Pofti NasraddinHogea mâncarea tradițională a tătarilor, acel şuberek celebru prin poemul scris de marele tătar Ismail Otar (1911-2005) și pe care noi l-am tradus în limba română în anul 2003. Nevasta era și ea pofticioasă. (Mărturisesc cum am ținut acum vreo 12 ani dieta pentru slăbire, dar, ajungând la prietenii mei din Tuzla, d-na Șukrie Kerim, gospodină de prim rang și poetă tătară talentată, mi-a pus pe masă șuberek, pe care introducîndu-l în dietă, am pierdut 2 kg!...)

Hogea Nasradin, mereu optimist, spunea liniștindu-i pe toți săracii din lume: „Dacă un vecin ne-ar da carnea, un altul ar veni cu făina și încă un altul ne-ar milui cu uleiul, oooh, ce bun șiborek am mânca și noi!” Citez câteva versuri din poemul dedicat acestei plăcinte tătărești:

Din strămoși noi moștenirăm cocătura cu grăsime și cu carne. Foietajul pus în straturi, tăiței, dospita, tătăreasca, foi în perne, Îndoita, colăcelul, învârtita sau ca formă denumită ce-i rotunda, Ori înțepata, așezata, scursa, zisa cocă lată sau scoverga, Fructul dulce de curmală, gogoașă, coca boului tăiata, De te-apuci ca să le numeri, anii tăi vor trece suta!... Dar deasupra tuturora Sfântul Șuberek domneşte Căci în oase și în vene, el puterea ne sporeşte Înrădăcinat în mınte, când buricul se tăia,
Sângelui el da vigoarea, apoi toate le- întărea... Grâul când îl cultivarăm, cocătura fu în frunte,
Şi creșteam ca în poveste când mâncam aste plăcinte; Neam de neam, copii mulțime, sănătoși, frumoși devin,
Tot ce ne rezervă soarta, suportăm ca un destin.
(fragment din Monografia comunei Albești de Constanța, ed.I an 2007 p.68, traducere în limba română Güner Akmolla.)

Capitolul „Moştenirea lăsată de Nastratin” cred că este cea mai interesantă abordare, azi la 700- 800 de ani de la afirmarea personalității filosofului și satiriciului umanist sufi. Cu un secol înaintea lui, poetul uzbec Ahmed Yesevi (1093-1166) al cărui nume îl poartă în zilele noastre vestita universitate din Ankara (care pregătește tineri din S-E Europei și din Asia) scria:

„Cît e lumea noastră de mare, ea nu cunoaște dăruire Padișahii și vizirii nu știu a dreptății orânduire. De aceea nu este primită aici ruga dervișilor, De aceea, prieteni,multe necazuri au venit peste popor.”
(Hogea Ahmed Yesevi, traducere G. Akmolla, 2018, p.69)

Iar Nastratin Hogea din „Calea lui Nastratin (studiu monografic)”, ne delectează cu o călătorie cultural-literară în Orient și în Occident, ajungând apoi la cunoscuta poveste „Lupul, capra și varza” de Anton Pann.

Enumerând calificativele cercetărilor anterioare, autorul concluzionează în urma propriei analize că Nastratin este „unic” înțelept și bun cetățean, bun creștin sau bun musulman, oricât l-ar cunoaște contemporanii sau vecinii precum „egoistul cu mare poftă de mâncare sau „eroul” apropiat de natură ca și de divinitate... (op.cit.p.31):
„Omul dacă se gândește, Orice i se înlesnește, Prejudecând cele grele, Le găsește ușurele, Că pe cât el se gândește, Pe atât mintea-i s-ascuțește. Și orice cu judecată, Nu-i greșește niciodată.”

Și această moștenire de Nastratin, Nasradin sau Nasreddin, sau Mulla Nassr Eddin, se oglindește în sufismul epocii, prin „spațiu, lumină și ordine” conform filosofiei Corbusier.

Dacă sufismul marilor creatori ai Orientului Evului Mediu Timpuriu ne poartă prin trăsăturile lor, cum ar fi divinitatea poetului, salvarea prin rugăciune, lumea trecătoare și destin schimbător, sacrificiul, postul, nevoia de a avea un conducător înțelept, puritate, până în zilele noastre, cere cum este citat Ion Barbu (Nastratin Hogea la Isarlîk) alături de Saadi, Th.Morus și Idries Shah (1924-1996) definind originea livrescă și umorul, optimismul, râsetele și dragostea avem imaginea unui Nastratin atotcunoscător și atot știutor despre orânduielile acestrei lumi, unică, de aceea și suportată:

„Sfânt trup și hrană sieși, Hagi rupea din el.
La Isarlîk, cea albă de lespezi, gloata suie,
Dar grerii pași prin ierburi și dtuh se-mpleticesc. În ochi, din lâncezi ape, cum pâlpâie gălbiie
Și uleioasă, dâra caicului turcesc.” (Ion Barbu, Nastratin Hogea la Isarlîk)

Tragic și comic, Nastratin era prezent în satul tătar dobrogean al copilăriei mele, la bine și la rău, astăzi încă o aud pe mătușa Sare, noi îi spuneam Sare tatay, care îl vedea pe Nasradin de câte ori aveam de împărțit șiborek sau qatlama (plăcintă din foietaj prăjită în ulei încins și pudrată cu zahăr, rar cu miere de albine).
Dar autorul operei pe care o prezentăm cititorilor de azi și de când lumea este lume, în centrul poveștilor îl găsește pe nelipsitul măgar nastratinesc, care măgar exista în satele noastre până la mijlocul secolului trecut.

Așa îmi amintesc cum a călătorit în anii 1950 unchiul meu Kerim Abdulla(1927-2019), absolvent de Seminar Teologic Musulman, de trei licențe al facultăților de psihologie, filologie și drept, pe măgarul bunicului (hoge) urcând dealul ce se înălța deasupra satului spre miază-zi, împreună cu patru nepoți, doi de soră și doi de frate, alergând după măgărușul harnic ce scotea din când în când răget specific speciei. Când am ajuns în vârful dealului, unchiul, „un Nastratin al epocii noastre”, ne povesti:

„Voi ați auzit de Nasradin Ogea. Știți că el a avut un măgar cu care a colindat lumea întreagă, călare sau pe jos. Nasradin era un om ca noi toți, nu era bogat. De aceea s-a gândit să-și obișnuiască măgarul cu cât mai puțină hrană...așa a început să-i dea un braț de paie la două zile, apoi la trei zile, la patru zile, pe urmă s-a prefăcut că a uitat de el, deși răgetele disperate ale bietului animal ar fi topit și soarele de pe cer, dacă...apoi, la săptămână să-i mai arunce câteva fire, mai apoi să nu-i mai dea nimic, așa au trecut zilele,săptămânile și într-o zi, ducându-se în grădină, la țărușul de care fusese legat bietul măgar, căci el nu avea grajd, l-a văzut mort, cu picioarele rășchirate...spre cerul cenușiu criminal... - Vai de tine, măgărușul meu, vai și amar de noi, tocmai când te obișnuiseși să trăiești fără să mănânci, tocmai acum ți-ai găsit să mori! Puteai să mai trăiești, așa, în flămânzenie până la sfârșitul lumilor! a strigat Nasradin cu brațele a pustiu înălțate fără rugă spre norii reci.”

...Așa și-a încheiat povestea unchiul în anul 1950, în satul care pășea voinicește, fără cai, fără măgari, spre colectiva stalinistă...

Evident, Nasradin aparține lumii, poartă genialitatea poporului său și călătorește în spațiu și timp, înveselind oamenii care altfel, cum s-ar fi putut împăca, mai bine zis, cum ar fi putut suporta viața în totalitatea neprevăzutului ei? Pentru că cercetătorii, inclusiv Iulian Dămăcuș, rezervă un capitol întreg „spectacolului comic” în opera nasradinească, voi începe cu trei proverbe din înțelepciunea poporului meu, din fericire nasradinesc, proverbe ce aparțin ritualurilor feminine, și, pentru că veni vorba, trebuie să remarc pentru cei care nu cunosc acest detaliu, că limba turcă nu cunoaște categoria genului.

Filosofia ce se construiește de aici, s-o lăsăm savanților spre dezlegare, noi să ne oprim în lumea proverbelor care ne vor lămuri asupra personalității nasradinești, fie bărbat, fie femeie. În trecutul nedefinit, una dintre vecinele Hogii Nastratin și-a exprimat dorința: „De-ar fi mereu bărbatul cel din noaptea nunții și de-ar fi în toate zilele Bayram”. „Felia de pâine a bărbatului are două fețe, una e însă cu miere, cealaltă e unsă cu fiere”. „Femeia cu bărbat se opintește să supraviețuiască, în vreme ce, femeia fără bărbat este împărăteasă” ș.cl.
Om învățat la marile medrese-uri islamice (școli superioare), Nasradin, cum l-au numit cu drag tătarii crimeeni din Dobrogea, om isteț și plin de curaj în a vorbi poporului supus în fața stăpânilor, a fost nevoit să găsească soluții pentru situații îndoielnice prin poziția dată sau furată!

Întrebat „cum va recunoaște pe înțelepți”, Nastratin literatul este nevoit să spună: „e destul de greu să știi cine știe...și cine știe cu adevărat!” (I.Dămăcuș, Calea lui Nastratin, 2020, p.55)
De aceea, străbunicile mele își completau admirația pentru bărbatul/șeful familiei, cu epitetul „e și el un Nasradin”.

Într-o societate ca cele cunoscute de-alung de epoci schimbătoare și nestatornice, Nasradin judecă și restabilește plata datoriei după propriul plan: îl minte pe negustorul ce venise după o veche datorie și se supără că nu este crezut „adică eu am crezut ieri minciuna slugii tale, iar acum tu nu mă crezi? (spune el că nu este acasă stând în spatele ușii).
Altă dată, din milă lasă să-i ardă nevasta, mila de a nu-i întrerupe somnul!
Somnul copiilor era prețuit în satul tătăresc de oriunde, din Dobrogea sau din Anatolia sau din Cazachistan... de aceea povestea cu plapuma lui Nasradin odihnea pe pernele copiilor de pretutindeni când hogea era mulțumit că hoții au plecat luându-i plapuma atârnată pe sârmă: „ Deh, nevastă”, a zis hogea intrând în casa lui scundă cât un bordei, „hoții se certau pentru plapuma noastră, au luat-o și au plecat!”
Dar, mai presus de toate aceste „nimicuri” ale vieții, rămâne cea mai subtilă atitudine a unui Nasradin sărac și demn.

Unchiul Agiveli din satul meu natal, Aqbaș/Albești de Constanța, ne povestea legenda lui Șora Batîr Viteazul și, dacă vedea că n-am adormit, revenea cu Nasradin cel de fiecare zi:
„Într-o noapte hogea dormea în casa lui din vale. Aude hoții cotrobăind după bani. Casa era cufundată în întuneric și hogea Nasradin a strigat către hoțul nevăzut: cum o să găsiți voi pe întuneric ceeea ce eu nu găsesc la lumina zilei!”
Și așa adormeam cu Nasradin Hogea al nostru rămănând în lumea cea bună visată de el și de noi, copiii unui sat de oameni izolați și uitați, deoarece, un alt proverb tătar spune: „dacă ești bogat, mută-te de 3 ori, iar familiile noastre se mutaseră de 4 ori!
Călătorim cu toți confrații lui Nastratin și vedem viața în culorile curcubeului.
Nu știm ce s-a mai întâmplat cu el, dar cunoaștem vorbele lui pline de înțelepciunea omului atoaterăbdător și a toatebiruitor.


Sursa foto: Arhiva autoarei
 


Despre Güner Akmolla

Poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, dar şi a Uniunii Scriitorilor Tătari Crimeeni, Güner Akmolla a fost profesor de limba română, iar o parte majoră din activitatea sa, literară şi nu numai, se plasează sub semnul interculturalităţii. Provenind dintr-o familie de tătari crimeeni care a dat 8 deţinuţi politici, s-a implicat masiv în recuperarea imaginii unor personalităţi marginalizate sau persecutate de regimul comunist.
A debutat poetic după '89, în limba tătară, în revista Karadeniz. Autoarea a fost distinsă, în 2015, cu premiul filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, pentru volumul ce cuprinde poemul eminescian Luceafărul, în trei alfabete şi limbi - română, tătară şi turcă. 



Citeşte şi:

#citeşteDobrogea: Scriitorii noștri, eroii noștri

#citeşteDobrogea: Bekir Çoban-Zade, promotor al erei moderne în cultura tătarilor crimeeni

#citeşteDobrogea: Personalităţi tătare în Dobrogea secolului XX (galerie foto)