Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:34 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Un nou număr al revistei Ex Ponto, o nouă invitație la lectură de calitate

ro

29 Jul, 2021 00:00 2811 Marime text

 
  • Cel mai recent număr al revistei culturale Ex Ponto, care apare la Constanța, în excelente condiții grafice, a fost lansat de curând, într-un dublu eveniment organizat la Biblioteca județeană „I.N.Roman”.

Coordonatorul publicației, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, a reușit și de această dată să ne surprindă plăcut, cu un număr unde eseul, proza, poezia, teatru, dar și imaginile, vin să alcătuiască un produs cultural de calitate, care se parcurge ușor și agreabil, oferind cititorului privilegiul lecturii unor materiale alese cu grijă, unicul criteriu fiind valoarea artistică.



Avatarurile apariției antologiei de proză „Ex Ponto Epic Orchestra” (lansată împreună cu ultimul număr al revistei Ex Ponto), sunt evocate de Ovidiu Dunăreanu în editorialul cu care debutează publicația.
Neobositul emul al literaturii spațiului dobrogean a dorit să marcheze, cu acest volum, cei 25 de ani de existență ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România și să adune laolaltă cei mai valoroși prozatori publicați, de-a lungul anilor, în revista  Ex Ponto.

Angelo Mitchievici, din noua sa postură de director al Bibliotecii Județene Constanța, publică un eseu incitant despre cărți și... biblioteci – așa cum sunt reflectate ele în literatura română și universală.
Ioan Adam ne familiarizează – printr-o serie de scrisori inedite – cu rolul important pe care scriitorul și diplomatul Duiliu Zamfirescu l-a avut ca ministru plenipotențiar și reprezentant al României în cadrul Comisiei Europene a Dunării, el reușind să atenueze conflictele dintre Comisie și funcționarii români și să propună un sistem de acțiune care să ia în considerare drepturile țării noastre ca stat suveran și putere teritorială pe Dunăre.

Putem parcurge, de asemenea, versuri ale unor talentați poeți contemporani (Nicolae Grigore Mărășanu, Dumitru Mureșan, George Vulturescu, Ion Roșioru, Ioan Florin Stanciu, Lucian Alexiu, Marius Chelaru, Remus Valeriu Giorgioni, Adela Popescu), dar și remarcabile fragmente de proză semnate de Gheorghe Filip, Bogdan Boeru, Aron Petru și Constantin Cioroiu.

La împlinirea a două veacuri de la nașterea lui Dostoievski, Ion Fercu aduce un inspirat omagiu uriașului romancier, trecând în revistă modul în care el a influențat mai mulți creatori români, marcându-le spiritul și opera.

O sumă de recenzii de carte iau în discuții apariții editoriale recente, iar istoricul și arhivistul Constantin Cheramidoglu face o necesară și utilă incursiune în „Începuturile bibliotecii publice din Constanța”, de la primele încercări întreprinse de Petru Vulcan, în urmă cu peste un veac, și trecând prin toate dificultățile cu care orice întreprindere culturală de proporții s-a confruntat de-a lungul vremii.  

Numărul este ilustrat cu reproduceri după lucrările lui Victor Vlad Delamarina, nu doar cunoscut reprezentant a poeziei dialectale de la sfârșit de secol XIX, ci și un acuarelist de forță, despre care scrie – cu ocazia celor 150 de la naștere – bănățeanul Constantin Tufan Stan, cele șapte creații ale pictorului aflându-se în custodia Muzeului Național al Banatului din Timișoara.

Nu putem să nu remarcăm, în final, prezentarea grafică și coperta în fermecătoare tonuri marine, albastru-turcoaz, realizată de Constantin Grigoruță, care transformă recentul număr al revistei Ex Ponto într-o publicație de mare eleganță, demnă nu doar de citit, ci și de așezat în orice bibliotecă.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea: Ex Ponto și orchestra sa epică, celebrând un sfert de veac de existență a breslei scriitoricești dobrogene
 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari