#citeșteDobrogea Unele aspecte referitoare la portul Constanța în perioada interbelică

 

Portul Constanța s-a aflat în atenția autorităților centrale și locale datorită potențialului imens pe care îl avea, a legăturilor cu Vechiul Regat și a posibilității încasării unor venituri însemnate. Marele Război "retezase" legăturile cu Vechiul Regat, iar calea ferată care făcea legătura cu portul Constanța, suferise stricăciuni în timpul războiului.
Au fost solicitate sume însemnate pentru refacerea instalațiilor portuare afectate de bombardamente. De asemenea, erau necesare instalații noi de manevrare a mărfurilor "fără de care nu este îngăduit a îndrepta sforțările noastre locale", așa cum aprecia reputatul K.H. Zambaccian, om prosper al urbei tomitane.
După 1925 s-au făcut studii și s-au realizat proiecte care aveau în vedere modernizarea infrastructurii portuare.

În 1928, portul Constanța dispunea de 2994 diguri de închidere pentru protecția bazinelor, 4622 m cheuri pentru exploatare, 60 hectare suprafața bazinelor interne și 14 hectare suprafața anteportului. Toate aceste amenajări hidrotehnice aveau să ofere o perspectivă favorabilă dezvoltării portului Constanța.

Existau 11 cheuri cu 44 de dane specializate în principalele produse de trafic portuar. Capacitatea traficului portuar era cifrată la 3,7 milioane tone. Erau supuse operațiunilor de descărcare-încărcare 2,5 milioane tone de produse petroliere, 600 mii tone de produse cerealiere, prin intermediul silozurilor care selectau calitatea cerealelor destinate exportului. În dane puteau opera 37 de nave specializate pe diferite operațiuni portuare.

Existau o serie de instalații portuare destinate activităților de export: două magazii cu silozuri și altele aflate în faza de execuție, instalații pentru produsele petroliere ( Stația de primire și Stația de depozitare). Stația de depozitare avea 56 de rezervoare. Casa pompelor asigura încărcarea tancurilor petroliere, iar instalația de încălzire a tancurilor și conductelor pentru produsele cu vâscozitate ridicată, avea să completeze toate aceste instalații și echipamente din domeniul petrolier.



Portul Constanța dispunea de propria Uzină electrică, avea magazii pentru depozitarea mărfurilor și o infrastructură feroviară internă de 63 de kilometri de cale ferată. De asemenea, portul mai dispunea și de circa 8 kilometri de drumuri asfaltate sau pietruite.

Portul Constanța avea în administrare și Cariera Kanara ( Ovidiu) de unde era exploatată piatra necesară construcțiilor și amenajărilor portuare.
Exista un serviciu specializat de pilotare a navelor, ce dispunea de 3 remorchere, precum și un serviciu de intervenție rapidă în caz de incendii sau accidente maritime, dotat cu o șalupă și un remorcher. Exista și o grupă de scafandri pentru intervenții în bazinul portuar în cazul unor accidente sau pentru dragarea bazinului portuar.


Fiind vorba de un trafic intens, navele aveau nevoie de aprovizionarea cu apă, în acest sens fiind amenajată o conductă de aprovizionare.
Datorită creșterii traficului de mărfuri la sfârșitul crizei social – economice, se vor amenaja noi instalații și echipamente, completate cu magazii de depozitare a produselor, în special cerealiere, precum uscătoria de porumb.

Așadar, situația portului Constanța a fost una dinamică, de dezvoltare a infrastructurii și de dotare cu instalații și echipamente, necesare unei operabilități eficiente și optime.
 
Surse bibliografice:
K.H. Zambaccian, Activitatea portului Constanța în 1922, Constanța
*** Evoluția portului Constanța în 1878-1928, în volumul omagial Dobrogea, cincizeci de ani de vieață românească, 1928
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între anii 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța 2005

Idem, Portul Constanța de la antichitate la mileniul III, Editura Europolis, Constanța, 1998
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Portul Mangalia în perioada interbelică