#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu În volumele epurate de comunişti ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocţi şi tot felul de lichele”

„7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)” este volumul în care Pericle Martinescu rememorează cea mai întunecată perioadă din istoria culturală a României - cea a instaurării regimului comunist, ani în care diaristul şi-a notat în mare secret, cu tristeţe şi dezamăgire, multe dintre „mizeriile unei epoci de brutalitate şi noroi”.





Privind neputincios cum lumea adevăratelor valori se prăbuşeşte sub tăvălugul inexorabil al istoriei, cum sunt „epuraţi” creatori şi opere fundamentale, tânărul autor consemnează detalii despre modul în care se „ajustau” volumele clasicilor români, pentru a corespunde noilor criterii impuse de barbarii poliţişti culturali, ce serveau pe acest „tărîm al minciunii şi deşertăciunilor”.

Textul de mai jos a fost scris în anul 1952, în plină campanie de publicare a unor „Opere alese” aparţinând scriitorilor români, de fapt volume epurate de pagini întregi, care nu corespundeau liniei ideologice a noului regim.
 

„Despre felul cum sînt «reconsideraţi» scriitorii noştri clasici astăzi se va vorbi mult cîndva. Va fi o interesantă demascare a unuia din aspectele sub care regimul actual încearcă să distrugă toate valorile culturii noastre, să şteargă din opera scriitorilor clasici paginile sau strofele care nu-i convin şi să facă din această operă un simplu act de acuzare a trecutului. În manualele şcolare, în ediţiile reconsiderate, în prefeţele, studiile şi articolele ce se scriu, numai lucrul acesta se face. Dar ce vană şi naivă încercare! Cum pot ei oare să creadă că vor putea şterge din istoria culturală a ţării pagini şi opere întregi intrate în patrimoniul public, în conştiinţa generaţiilor?


Oricît ar despuia bibliotecile, oricît ar masacra cărţile (aşa cum am văzut la Biblioteca Fundaţiei, unde se dau cititorilor cărţi din care lipsesc părţi întregi, fiind rupte şi aruncate la foc, şi de care atîrnă învelitoarele de pînză sau de pergamoid ca nişte pieliţe descărnate, încît ţi-e mai mare mila de ele!), operele scriitorilor noştri clasici nu le vor putea desfiinţa, nici transforma aşa cum vor ei. Şi peste 100 de ani dacă vor pleca barbarii, tot se vor mai găsi exemplare din care să se reconstituie operele veritabile.


Am avut ocazia să citesc în ultimul timp operele a doi scriitori clasici: Creangă şi Vlahuţă - să citesc şi să confrunt cuvînt cu cuvînt textul acestor opere, aşa cum apare el în ediţiile Editurii de Stat (1949), cu textul din ediţiile mai vechi. Şi am ajuns la constatări care m-au îngrozit. Editura de Stat a publicat în 1949 o serie de Opere alese din diferiţi clasici. Operele sînt «alese», într-adevăr, dar nu după criteriul valorii lor literare, ci mai bine-zis sînt epurate de bucăţi întregi, pagini, fraze sau cuvinte, care nu corespund liniei ideologice a regimului.


Mai multe intenţii au stat la baza acestor epurări: 1. să dispară tot ce este aluzie sau afirmaţie directă, nefavorabilă, la adresa Rusiei; 2. să dispară tot ce este aluzie sau afirmaţie directă la adresa evreilor; 3. să nu fie reeditate decît texte cu conţinut critic la adresa societăţii româneşti din trecut, fiind sacrificate creaţiile cele mai frumoase ale scriitorilor, cu subiecte din viaţa poporului, din bogăţiile tradiţiei noastre, bucăţile pline de poezie şi lumină, de dragoste de viaţă şi optimism. Astfel, citind clasicii noştri în forma reeditărilor de azi, ai crede că întreaga noastră literatură din trecut a avut ca model o lume urîtă, păcătoasă, plină numai de criminali şi bătăuşi, iar poporul nostru a fost un popor lipsit de idealuri, un popor compus din escroci, semidocţi şi tot felul de lichele. E adevărat că aceste aspecte au existat - şi există încă! - în societatea românească şi că ele au alimentat o bună parte a literaturii, dar această parte negativă nu constituie nici măcar o zecime din întreaga noastră literatură.


Citind însă „operele alese" ale editurilor de azi, ai putea crede că toată literatura noastră din trecut e o literatură negativistă, fiindcă aşa erau inspiraţi scriitorii noştri de modelele ce le aveau în faţă. Perfidia acestor editori a atins aici culmea rafinamentului. Dar chiar cînd se hotărăsc să publice o bucată în întregime, cît de atent e cîntărit fiecare cuvînt, fiecare frază·, de către aceşti editori improvizaţi. Voi da numai cîteva exemple. Iată următorul pasaj din Popa Duhu al lui Creangă: ,,La mînăstirea Neamţului, stînd adeseori de vorbă cu stareţul Naftanail, părintele Duhu îi zicea, şfichiuindu-l, că ruşii din această lavră românească s-au puiezit ca şi holera adusă în Moldova pe cozile cailor ruseşti la 182 8 ... " În ediţia din 1949 (Editura de Stat), acest pasaj apare astfel: ,,La mînăstirea Neamţului, sta adeseori de vorbă cu stareţul Naftanail, şfichiuindu-l". Atît. Ceea ce nu mai este nici Creangă, nici artă literară, nici adevăr.

 

DESCARCĂ GRATUIT VOLUMUL ÎN FORMAT PDF!

 

„Vlahuţă este astăzi un scriitor ilizibil”


Dar Creangă a scăpat totuşi mai uşor de «şfichiuirile» poliţiştilor noştri culturali. Nu prea au avut ce masacra la el. Cu Vlahuţă însă ei s-au luptat din plin. Am citit în săptămînile din urmă toată opera lui Vlahuţă, atît în ediţiile vechi, cît şi în ediţia din 1949. Ceea ce m-a surprins, în primul moment, a fost însăşi reeditarea acestui scriitor. Vlahuţă -mai ales în proza lui - este astăzi un scriitor ilizibil. De altfel, întreaga lui operă - afară de Dan şi România pitorească, este compusă din foiletoane şi articole de ziar şi revistă strînse cu grijă şi publicate în cele vreo 12 volume cu titluri aşa de fericit alese: La gura sobei, Din durerile lumii, În vîltoare, Clipe de linişte, Icoane şterse, File rupte, Din goana vieţii etc. În afară de titlu, aceste volume n-au nimic atrăgător. Pe deasupra, Vlahuţă e un scriitor antisemit, ceea ce nici n-am ştiut, nici n-am bănuit pînă acum.


Şi totuşi, acest scriitor fără valoare - un «mare epigon» cum a fost caracterizat, deoarece întreaga lui operă s-a dezvoltat în umbra lui Eminescu, Caragiale, Coşbuc şi alţii - a fost reeditat mereu în trecut, fiindcă era un scriitor la care sentimentul naţional e foarte accentuat; acest scriitor antisemit e reeditat şi astăzi de patroni evrei, fiindcă în opera lui sînt foarte multe pagini de critică la adresa societăţii şi a orînduirilor din trecut. Şi editorii de azi au avut grijă să «aleagă» din întreaga lui operă numai bucăţile negative, ceea ce nu reprezintă nici măcar un sfert.


Dar chiar şi aceste bucăţi au fost corectate, pe ici, pe colo, de ochiul ager al criticului, în aşa fel încît antisemitul Vlahuţă a devenit foarte simplu şi foarte uşor un scriitor purificat de această «prejudecată rasială». Voi da numai cîteva exemple. În schiţa «Chimiţă» (Din goana vieţii), următoarea frază: «De altfel, liniile feţei sînt regulate, părul lins, o bărbuţă galbenă, nişte ochi mititei, rotunzi, mobili şi fără nici o expresie» - se opreşte aici în textul Editurii de Stat (1949), deşi ea în opera lui Vlahuţă continuă astfel: «în total o figură de jidănaş procopsit şi impertinent, care, pe mine, unul, mărturisesc că mă indispune straşnic de cîte ori o văd». Iată-l şi reacţionar. Vorbind într-un loc despre fabulă, Vlahuţă spune că a trecut timpul ei: «... Trăim într-o epocă plină de tot felul de libertăţi şi cată să ne bucurăm de ele. Strămoşii noştri vorbeau în pilde şi-n alegorii, pentru că nu puteau altfel. Să fi poftit Esop să spună pe şleau cîte adevăruri usturătoare a turnat în fabulele lui, să fi îndrăznit chiar Daniei sau Alexandrescu acum cincizeci de ani să spuie de un mare vistiernic că-i hoţ, sau de un logofăt că-i bou, ş-ar fi văzut ei cît costă rostirea unui adevăr» ... (File rupte, Ed. Socec, 1909, pag.191). Pasaj omis în ediţia 1949.


Vlahuţă vorbea de ceea ce s-ar fi întîmplat cu cincizeci de ani mai înainte. Dar nici prin cap nu i-ar fi trecut că la fel se va întîmpla - şi încă mai rău - cu cincizeci de ani mai tîrziu. Poftească cineva să scrie azi despre un vistiernic (ca Vasile Luca) că-i hoţ, sau despre un logofăt (ca Gheorghiu-Dej) că-i bou, şi-ar vedea în ce Siberie ar ajunge! Pe cît de abili sînt în purificarea textelor clasice, pe atît de inventivi sînt în noua limbă literară, criticii noştri de azi. În volumul Pentru realismul socialist în literatură şi artă (ESPLA), la pagina 27 întîlnesc cuvîntul «poporaneitate», cu următoarea explicaţie: «caracter popular al artei şi literaturii, exprimînd idealurile şi năzuinţele poporului». Inventatorul acestui cuvînt pune poporaneitatea în acelaşi rînd cu patriotism, umanism etc. Barbarism, da - dar în nici un caz poporaneitate.”

#citeşte mai departe în „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/7-ani-cat-70-de-pericle-martinescu-2577.html
#„7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”
#Autor Pericle Martinescu
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.


Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanţa


Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susţinută de „filologii” improvizaţi

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvăşitoare

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: „Dacă există vraci în domeniul artei, Enescu este unul”

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făureşte, zi de zi, marea istorie a literaturii române”

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: Eugen Lovinescu, un veritabil aristocrat al Spiritului
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”: Pericle Martinescu şi Eugen Ionescu - corespondenţă din Paris