Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:20 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu cu Daniela Vlădescu, manager al Teatrului național de operă și balet "Oleg Danovski" din Constanța Lumea poate fi salvată doar cu Iubire și Credință

ro

10 Dec, 2020 00:00 4216 Marime text

Cu un repertoriu impresionant, acoperind mai multe genuri muzicale, cu o putere de muncă extraordinară, Daniela Vlădescu a dovedit, de-a lungul anilor, că se poate reinventa, indiferent de obstacolele cu care viața a încercat-o. 
Absolventă de Canto, cu studii de pian și o educație solidă, în spiritul respectării valorilor umane esențiale și a tot ceea ce Dumnezeu a lăsat pe pământ, Daniela Vlădescu a făcut eforturi, în toți cei aproape 15 ani de când este managerul Teatrului național de operă și balet "Oleg Danovski", ca această instituție să trăiască și să se pună în slujba iubitorilor de frumos.
Astăzi, de ziua domniei sale, a răspuns, cu modestie și căldură, la câteva întrebări ale redacției ZIUA de Constanța:
 
1.     Sunteți o figura emblematică a muzicii culte românești, iar talentul artistului a fost mereu dublat de sensibilitatea și autenticitatea omului Daniela Vlădescu. Astăzi, la zi aniversară, aș vrea să rememorăm doar momentele extraordinare din parcursul dvs profesional și uman. Deci, care au fost cele mai mari bucurii cu care v-a răsplătit viața ?
 
Întâi vreau să spun că nu sunt o figură emblematică a muzicii culte românești, dar sunt un artist devotat, sensibil, decent și corect, sunt o femeie sentimentală și romantică și mi-am configurat parcursul vieții doar prin prisma simțămintelor.
Cea mai mare bucurie și împlinire a vieții mele și singura a fost familia mea: mama, tata, unchii, mătușile.
Apoi micile succese profesionale, care au fost departe de a însemna o carieră, dar care au însemnat o activitate susținută și mult respectată de mine.
Bucurii au fost călătoriile și multă liniște și bucurie mi-au adus ființele pe care le-am salvat - animalele abandonate.
 
2.     Sunteți printre cei care cred că lumea poate fi salvată prin muzică, prin artă. Cum am putea face mai accesibile aceste „semințe” care, sădite în oameni, îi pot transforma în ființe superioare?
 
Cu tristețe văd că ne îndepărtăm pe zi ce trece de la adevăratele valori umane. Lumea poate fi salvată doar cu Iubire și Credință. Singura noastră șansă este să nu abandonăm menirea noastră, să împărtășim frumusețea artei adevărate, sa ne facem auziți, sa fim uniți și sa lăsăm la o parte trufia, aroganța, lăcomia. Arta nu este competiție, Arta este un dar divin și trebuie împărțită tuturor, fără a pune condiții și fără a avea așteptări imediate.

 
3.     A fost un an de mari provocări pentru toată lumea, de întoarcere către noi și de „resetare” a unor valori pe care le credeam imuabile. Ce conștientizări a adus 2020 pentru dvs ?
 
Eu cred ca Valorile nu s-au modificat. Dar oamenii doresc să le inverseze. Oamenii sunt cei ce strică ceea ce tot oamenii cu inspirație divină au creat.
Anul 2020 nu a făcut decât să grăbească acest deznodământ. Anul 2020 mi-a arătat o față urâtă a umanității.
Dar exista posibilitatea sa regăsim un drum neted, înflorit și însorit, pe care sa îl parcurgem cu toții cu aceeași bucurie. Și aici Iubirea și Credința ne pot călăuzi. Numai să vrem!
 
4.     Ce vă doriți de la anul care vine?
 

Anul care vine? Nu am așteptări, am doar speranțe că viața mea va fi mai liniștită, munca mea va fi mai folositoare, meseria mea va aduce mai multor oameni bucurie, ființele mele dragi vor trăi fericite, iar PLANETA se va învârti în sensul favorabil omenirii, prieteniei, iubirii și bunăstării.
 
Citește și:

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Pe scena vieții. Marii artiști ai Constanței (XXXlX) - galerie foto
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii