Andreea Tincu despre parfumuri

Andreea Tincu mi-a facut o foarte frumoasa surpriza in acest weekend inflorit care ne poarta in luna rozelor, scriindu-mi un mail despre cartea mea si un desen inspirat de mirosurile ei favorite.

Conform DEX, ARTA este „Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice şi care foloseşte mijloace de exprimare cu caracter specific" . O definitie rigida si austera, necesara fara indoiala profanilor, insa eu o prefer pe cea data de catre Brancusi, intr-o forma simpla si calda: „Ratiunea de a fi a artistilor este aceea de a releva frumusetile lumii". Cand am citit prima oara la Octavian propozitia „Parfumul este a opta arta" am fost oarecum contrariata de aceasta aproprierea termenului, dar ulterior , citindu-i cartea , m-au navalit amintirile. Mi-am amintit ca eram mica si eram un copil pasionat de frumos. Scriam poezii, pictam portrete cu riduri, dupa cum le spuneam oamenilor in fata ( se pare ca de atunci, imi dezvoltasem trantitul vorbelor direct ) si ... ei bine, aici este surpriza, doream sa creez un parfum. Ambalajul il pictasem fara probleme cu tempera, iar pentru parfumul in sine, umplusem casa cu sticlute pline de un amestec dubios, de flori si de radacini in tot soiul de lichide, de la alcool la vin. Bineinteles, rezultatul a fost aruncatul creatiilor, al caror miros amintea a orice numai a Chanel nu, iar concluzia, sfarsitul carierei mele de parfumier. Ideea este insa ca in procesul creativ, scrisul, pictatul si parfumul erau asimilate cu acelasi fond. Si aceasta nu doar in cazul meu. Zilele acestea, dupa ce am terminat cartea, mi-am intrebat prietenii artisti daca au vrut sa creez vreodata un parfum. Iar raspunsul a fost in proportie de 90%, "Da!". Mai departe, ideile erau foarte nastrusnice, de la intepat florile cu seringa si tras seva pana la trecutul florilor prin masina de carne sau chiar fierbere. Au trebuit sa mai treaca ceva ani si sa il intalnesc pe domnul Parfumier in carne si oase la Paris care s-a uitat razand la mine cand i-am explicat eu cum imi imaginam atelierul sau: cu praf de piper sau nucsoara in plicuri, cu flori peste tot care se preseaza manual, cu tot soiul de mirodenii care asteapta in mojar operatiunile de pisare, s.a.m.d... Mi-a explicat atunci ca adevarul este altul, dar pe deplin lamurita am fost cand am citit „Parfumul, ghidul esential", carte pe care o recomand si celor pentru care parfumul este doar un lichid frumos colorat in sticlute ingenioase. Este o carte mai mult decat frumoasa, atat datorita scrisului jucaus si inteligent, cat si datorita informatiilor pretioase pe care nu ai cum sa le obtii decat dezvaluite de un profesionist. De la principalele produse de parfumerie, la traditiile diverselor tari, trecand absolut senzational prin istoria incredibil de veche a parfumului , poposind in timpurile moderne incepand cu Chanel 5 , parfumul se dovedeste a fi un micro -univers, care inglobeaza amintiri, regrete, dor, frumos, flori sau chimie, dragoste si/sau sexualitate, impliniri, uneori esecuri, dar intr-un cuvant-viata.
Am intrebat-o pe Andreea Tincu, cel mai apreciat designer din Iasi, cum ar descrie amprenta olfactiva a acestui oras: "Despre parfumul ferecat in sticlute se pot scrie pagini intregi, insa mai este un parfum, un duh citadin, care salasluieste in fiecare dintre noi, o amintire a locurilor unde am copilarit sau care ne sunt cele mai dragi sufleteste. Daca ma refer la Iasi, pentru a ma raporta la istoria personala si afectiva a orasului, cred ca mirosul de tei inflorit este ceea ce caracterizeaza spiritul acestui loc. Imi amintesc cum, intr-o discutie purtata cu un român de multi ani in Austria, m-a intrebat melancolic la un moment dat daca mai miroase in Iasi la inceputul verii a tei inflorit, precum isi amintea din studentie." In livada de visini, Iris, noua generatie artistica a familiei Tincu purtând o creatie recenta semnata Andreea Tincu.
De la Paris, un iris negru, proaspat inflorit de doua zile, urmând ca peste câteva zile toata gradina sa fie napadite de superba varietate.